Ultima zi de audiţii ”X Factor”, cu emoţii pentru juratul Carla’s Dreams
În noua formulă, alături de Mihai Bendeac şi Vlad Drăgulin ca ”antrenori” ai concurenţilor, juraţii ”X Factor” au avut parte de o mulţime de emoţii şi surprize la audiţiile ”X Factor”. Delia, Horia Brenciu, Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams au fost răsfăţaţi aproape zilnic cu mici cadouri primite din public sau chiar din partea concurenţilor veniţi la audiţiile ”X Factor”. Adevăratele surprize au fost însă vocile noi care i-au uluit pe cei patru juraţi. ”Sunt copii care până acum nu au putut să se înscrie din cauza vârstei, acum au crescut şi vin foarte mulţi incredibil de talentaţi”, a spus Delia.
O încărcătură aparte a avut ziua de ieri, ultima de audiţii din acest sezon, mai ales pentru unul dintre juraţi. Carla’s Dreams, căci despre el este vorba, le-a mărturisit colegilor că aniversează doi ani la pupitrul ”X Factor”. ”În această zi, în urmă cu doi ani, eu am primit