Artista a povestit DJ-ilor de la ProFM că în această perioadă face şcoala de şoferi, ea luând permisul de conducere la 16 ani în America, însă aici nu a condus niciodată. După ce îşi va lua şi aici permisul, dacă ar fi să aleagă o maşină cu siguranţă ar fi una automată, pentru că i se pare mult mai uşor de condus. Şi tot legat de America, artista le-a povestit DJ-ilor că acolo era pasionată de baschet.
DJ-ii ProFM i-au descoperit invitatei lor şi talentul actoricesc, Antonia spunând că nu ar spune “nu” dacă i s-ar propune să joace în filme, dar nu ştie dacă ar putea să rămânâ serioasă la cadru. Aşa că a spus amuzată că mai degrabă ar alege roluri ca în parodiile “Scary Movie”.
Pe final de emisiune, Antonia a povestit că are un nou tatuaj şi 5 în total. Cel mai recent este o notă muzicală pe glezna dreaptă, făcut în Mexic, împreună cu Inna. Cele două artiste şi-au ales acelaşi model, şi acum amândouă au câte o notă muzicală.