Prezentă la o peterecere de aniversare în Los Angeles, Heather a atras privirile tuturor prin rochia neagră mulată care i-a scos în evidenţă silueta de invidiat, scrie dailymail.co.uk. Actriţa în vârstă de 51 de ani, celebră prin rolul din serialul „Melrose Place”, ţine un regim al cărui principiu este „zero carbohidraţi, zero zahăr”.
Vedeta, care în prezent interpretează un rol în serialul „Franklin & Bash”, a adoptat această nouă dietă pentru a-şi păstra silueta zveltă, dar a menţionat şi exerciţiile cu greutăţi printre metodele folosite pentru a se menţine în formă.
În privinţa siluetei impresionante a actriţei, s-a vehiculat şi că Heather ar fi început dieta „zero carbohidraţi, zero zahăr” tocmai pentru a ajunge în cea mai bună formă posibilă pentru rolul din serial. O sursă citată de the National Enquirer a spus că fata actriţei, în vârstă de 15 ani, ar fi insistat ca aceasta să revină la o dietă normală după ce ajunsese „prea departe” cu pierderea în kilograme.