Actorul britanic Hugh Grant a recunoscut recent adevăratul motiv pentru care a înșelat-o pe actrița Elizabeth Hurley, fosta sa iubită, cu prostituata Divine Brown: era supărat din cauza felului în care își interpretase rolul în filmul “Nine Months” și credea că a fost un eșec total.
În 1995, actorul a ținut prima pagină a ziarelor după ce a fost arestat, împreună cu prostituata, pentru că au fost prinși facând sex în mașină, în Los Angeles. În urma acestui incident, Grant s-a ales cu o amendă de 1.000 de dolari și a fost inclus într-un program educativ despre SIDA, iar Divine Brown, pe numele real, Stella Marie Thompson, a stat în închisoare 180 de zile, dar a câștigat, potrivit Daily Mail, în jur de un milion de dolari datorită publicității venite la pachet cu scandalul.
În ceea ce o privește pe fosta iubită, Elizabeth Hurley a trecut peste acest incident, cei doi rămânând împreună până în anul 2000, când s-au despărțit, după 13 ani de iubire, dar au rămas prieteni apropiați.
În ceea ce privește filmul “Nine Months”, acesta a avut un debut bunicel, clasându-se pe locul al treilea în box office-ul nord-american, iar încasările globale au atins 138,5 milioane de dolari.
Într-un interviu cu Marc Maron pentru podcastul “WTF”, actorul britanic a povestit cum, cu două săptămâni înainte de lansarea filmului, a mers să-l vadă pe ecrane și i s-a părut că toată echipa a jucat exemplar, mai puțin el. Apoi a mers la un prânz, dar nu i-a trecut supărarea, iar un lucru a dus spre altul și așa a ajuns să fie arestat. Actorul spune că regretă faptul că “a reușit să-și facă de râs colegii, familia și să rănească persoana pe care o iubea”. Mai ales că îngrijorarea lui era total nefondată. “În cele din urmă, și filmul a mers bine și, până la urmă, asta este tot ceea ce contează la Hollywood”, a spus actorul.
CITEȘTE ȘI: Hugh Grant ar putea juca în noul thriller al lui Guy Ritchie
Soţia actorului Hugh Grant, răpită la Paris – FOTO
Hugh Grant, despre efectele școlii acasă: Fiul meu s-a automutilat
Foto: Profimedia Images