UEFA Euro 2020: Campionatul începe vineri pe Pro TV și Voyo
UEFA Euro 2020, o competiție atât de așteptată de peste un an de fanii fotbalului, începe vineri, iar meciurile pot fi urmărite în România la Pro TV și Voyo.
Numărătoarea inversă a ajuns la final, iar UEFA Euro 2020 înseamnă 24 de echipe, 11 orașe gazdă și 51 de meciuri, până pe 11 iulie.
„Timp de o lună, fotbalul se joacă la PRO TV și asta pentru că, până la urmă, dincolo de competiție, UEFA Euro 2020 este momentul care aduce oamenii împreună după mai bine de un an de pandemie. Indiferent că vom fi pe stadioane, în fața televizoarelor, pe tabletă, telefon sau laptopuri, meciurile se pot vedea pe Pro TV sau Voyo oriunde ne-am afla”, se arată într-un comunicat remis Apropo de televiziune.
UEFA Euro 2020 – Ediții speciale și ceremonia de deschidere
Programul serii de vineri este unul special. Astfel, de la 20.30, Vadim Vijeu și Andreea Esca îi așteaptă pe cei de acasă cu o ediție specială în care îl vor avea ca invitat pe Gheorghe Hagi. Ceremonia de deschidere a evenimentului care sărbătorește fotbalul va avea loc de la 21.30.
La ora 22.00, fluierul de start le va găsi în teren pe Turcia și Italia, cele două echipe din grupa A care vor deschide maratonul fotbalistic.
Cele mai noi informații despre competiție și rezultatele meciurilor pot fi citite pe sport.ro.
CITEȘTE ȘI: DJ Martin Garrix, Bono și The Edge au lansat imnul Euro 2020
Cotele pentru câștigarea Euro 2020
Foto: Pro TV