Autorul accidentului in care, in vara anului trecut, si-a pierdut viata regizorul Cristian Nemescu (27 de ani), alaturi de sunetistul Andrei Toncu (28 de ani) si taximetristul Radu Arustei (24 de ani), britanicul Ali Imran, a fost condamnat, marti, de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, la sapte ani de inchisoare.
Instanta l-a gasit pe Imran vinovat de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si conducerea unui autovehicul neinmatriculat, urmand ca, dupa executarea pedepsei principale, sa fie expulzat din Romania.
Totodata, insatanta a dispus ca britanicul sa plateasca 28.000 de lei daune morale partilor civile din dosar si cate jumatate de milion de lei daune morale catre Elena Violeta Ratus, Stefan Corneliu Arustei, Erica si Octavian Nemescu, Horia Toncu si Elena Traian.
Decizia poate fi atacata cu apel la Tribunalul Bucuresti.
Detalii despre accidentul din 26 august 2006 pe Mediafax.ro.