TVR 1 a pregatit programe speciale de Crăciun
Mare parte a acestor programe speciale sunt preluate şi de TVR HD, ele putând fi văzute, de asemenea, şi online, pe TVR+. Toate producţiile dedicate Crăciunului difuzate la TVR se vor regăsi ulterior pe TVR+, în secţiunea „Crăciun 2014”.
Miercuri, 24 decembrie, de la ora 17.10, în cadrul spectacolului „Poveste de Crăciun”, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD se vor întâlni cu nume sonore precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi şi Vlad Rădescu.
„Poveste de Crăciun” este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu şi scenografia Vioricăi Petrovici, realizat de Opera comică pentru copii. Programul spectacolului include colinde româneşti şi din repertoriul internaţional, interpretate de Corurile Symbol, Contrapunct şi de soliştii Operei Comice pentru Copii, precum şi secvenţe celebre de operă şi balet: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Spărgătorul de Nuci”, „Pygmalion” şi “Carmen”. „Crăciunul este ţara tuturor viselor. Renii lui Moş Crăciun pot pluti prin înalturi fără ca nimeni să se mire. Ei pot apoi să-l lanseze pe aducătorul de daruri pe un horn, barba acestuia rămânându-i albă, iar el ajunge sub bradul nostru fără ca nimeni să-l audă. Aşa va fi şi povestea noastră de Crăciun, în care dansul se va întâlni cu muzica şi cu poezia, reunind mari artişti. Doar în povestea noastră, aceştia nu-şi vor disputa întâietatea, ci vor străluci ca fermecate globuri în pomul viselor”, ne convinge regizorul spectacolului, Cristian Mihăilescu.
În seara de Ajun, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne anunţă: „Noi umblăm şi colindăm”. Vedeta TVR prezintă la TVR 1 un concert de colinde şi muzică tradiţională, structurat în două părţi, la care participă Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, Daniela Condurache, Cristian Pomohaci, Nicolae Sabău, Dumitru Dobrican şi Dănţăuşii din Groşi, Narcisa Suciu, Marinel Petreuş, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Grupul Iza, Copiii din Budeşti, Copiii din Breb, Colindătorii din Agrieş şi alte grupuri de colindători din diverse zone folclorice ale ţării. Acompaniază Orchestra Naţională Jidvei România – dirijor Stelian Stoica.
Dragoş Pătraru nu se abţine şi, pe 24 decembrie, de la ora 23.00, vine la TVR 1 cu o ediţie specială, de Crăciun, a emisiunii „Starea naţiei”. Moş Crăciun e procuror la „Starea naţiei” şi în loc să vină cu multe şi minunate cadouri, aduce… dosare unul şi unul – de la celebrul Microsoft până la dosare de transferuri din sport, chiar şi dosarul alegerilor libere din 1990, niciunul nu scapă de analiza Moşului Procuror.
Crăciunul începe la TVR 1 cu o ediţie specială „Universul credinţei”. Magazinul religios difuzat pe 25 decembrie, de la ora 9.00, cuprinde transmisiunea directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a Sfintei Liturghii, oficiată cu prilejul praznicului Naşterii Domnului de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, discuţii în platoul emisiunii ale moderatorului Corneliu Vlad Matache cu invitaţii, colinde şi cântari, reportaje despre eveniment („După 25 de ani – primul Crăciun liber”, finalul campaniei umanitare pentru Centrul Nera).
Foto: TVR
Tot pe 25 decembrie, de la 14.30, telespectatorii TVR 1 pot urmări concertul de iarnă „Colinde şi cântece tradiţionale”, susţinut la Casa de Cultură din municipiul Sebeş de îndrăgitul interpret Ioan Bocşa şi Ansamblul „Icoane” din Cluj.
La ora 16.40, în ziua de Crăciun, TVR 1 difuzează tradiţionalul „Concert special de Crăciun al Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”, găzduit de Ateneul Român. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul aduce în faţa publicului tradiţionalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.
Foto: TVR
„Unde este Moş Crăciun?”, se întreabă Iuliana Marciuc şi Mihai Constantin, aşa cum nu i-aţi mai văzut, într-o poveste de Crăciun, difuzată pe 25 decembrie, de la 17.40, la TVR 1 şi TVR HD. Copiii cuminţi, ajutaţi de Omul de zăpadă, îi organizează lui Moş Crăciun o petrecere-surpriză într-un club de magie. Cei care nu au primit nimic vor să strice petrecerea Moşului şi, bineînţeles, îşi găsesc aliaţi pe măsură: Bucătarul cel rău, Gaston, Motanul şi Vulpoiul. În ajutorul copiilor cuminţi vin personajele pozitive din poveşti: Prinţesa Aurora, Albă-ca-Zăpada şi piticii, Zâna Dovlecică, Scufiţa Roşie, Alice şi Iepurele de Martie, Degeţica şi Gerda. În tot acest vacarm, Moşul nu este de găsit… Programul cu o durată de două ore îi va aduce în faţa telespectatorilor TVR 1 pe Iuliana Marciuc, Mihai Constantin, Alexandrina Halic, Andreas Petrescu, Marian Stere, Camelia Andriţă, Eveline Păuna, Liliana Cazacu, Bogdan Ghiţulescu, Andras Demeter şi pe copiii Bianca Lixandru, Maria Georgescu, Ilinca Dinu, Natalia Moise, Luca Iorgu, Matei Radu-Vasilescu, Alexandru Stănică şi Mario Colen.
Foto: TVR 1
Seara de Crăciun aduce la TVR 1 cel mai mare şi mai exploziv eveniment muzical al anului, concertul intitulat „iHeartRadio’s JINGLE BALL 2014”. Spectacolul difuzat pe 25 decembrie, de la 22.45, se află la a patra ediţie şi s-a desfăşurat la hotelul MGM din Las Vegas, pe parcursul a două zile. Evenimentul prezentat de Ryan Seacrest s-a bucurat de participarea unora dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, dar şi a unor talente noi, în dezvoltare, printre care Taylor Swift, favorita publicului, care a încântat audienţa cu hitul său „Never Ever Getting Back Together”, Nicki Minaj, care a interpretat controversata piesă „Anaconda” sau Ariana Grande, a cărei voce a impresionat încă o dată, în „Break Free”. Alicia Keys a ajuns la sufletele publicului cu a sa „We Are Here”, băieţii de la One Direction au ridicat sala în picioare cu „Best Song Ever”, australianca Iggy Azalea a făcut un show incendiar pe piesa ei „Fancy”, iar trupa Coldplay a cântat împreună cu întreaga sală, hitul internaţional „Viva la Vida”.
Foto: TVR
În a doua zi de Crăciun, Iuliana Tudor îşi aşteaptă telespectatorii în platoul „O dată-n viaţă”, la o ediţie de sărbătoare a celei mai populare emisiuni a Televiziunii Române, o ediţie în care generaţii diferite de artişti vin să petreacă o seară în care veselia, muzica şi prietenia sunt la înălţime. Emisiunea se difuzează vineri, 26 decembrie, la TVR 1, de la ora 21.00. Stela Popescu şi Sofia Vicoveanca îi cooptează pe Floarea şi pe Gheorghe alături de ele, pentru a se asigura că Moldova este reprezentată de o echipă imbatabilă. Pentru Oltenia luptă, în această ediţie, Petre Geambaşu, Oana Sârbu şi Niculina Stoican, iar Andra şi Nicoleta Voica sunt convinse că, deşi depăşite numeric, pot ţine piept cu succes echipelor adverse, pentru ca Banatul să aibă câştig de cauză… Membrii Ansamblului „Junii Sibiului” sunt prezenţi în această vineri seară în platoul „O dată-n viaţă”, cu ritmurile lor pline de viaţă. Şi cum Crăciunul e vremea colindelor, seara de 26 decembrie vine şi cu alţi oaspeţi în platoul „O dată-n viaţă”: două grupuri de copii aduc cântecul lor în casele românilor, iar îndrăgitul Cristian Pomohaci a ales, şi în acest an, să sărbătorească naşterea Domnului împreună cu telespectatorii TVR 1.
Foto: TVR
„Let It Be Beatles” – „Noaptea care a schimbat America” este titlul spectacolului care poate fi urmărit la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, la ora 10.25 (reluare 23.10). La 9 februarie 1964, britanicii au invadat America. Patru băieţi din Liverpool au apărut în primul lor spectacol de televiziune pe pământ american – The Ed Sullivan Show – considerat „un moment istoric” în muzică şi televiziune. Anul acesta, după decernarea Premiilor Grammy, unii dintre cei mai renumiţi interpreţi contemporani, printre care Keith Urban, John Mayer, Alicia Keys şi John Legend, Katy Perry, formaţia Maroon 5, Annie Lennox şi Dave Stewart, Stevie Wonder, alături de Sir Paul McCartney şi Ringo Starr, s-au reunit pentru a aduce un omagiu grupului Beatles.
Foto: TVR
Evenimentul seriei „Eroi necesari”, realizat de Dana Deac şi difuzat la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, ora 18.45, este interviul acordat în exclusivitate pentru publicul din România de inventatorul Internetului sau „Părintele Internetului”, cum mai este numit Vint Cerf. Dana Deac este primul jurnalist român care a stat de vorbă cu Vint Cerf.Interviul a fost realizat la Bruxelles la începutul lunii decembrie. Din interviul difuzat în ultima zi de Crăciun, telespectatorii vor afla ce pregăteşte NASA în materie de Internet interplanetar, cum va arăta omenirea în următorii zece ani, ce români l-au impresionat pe inventatorul Internetului, dar şi ce invenţii vor schimba faţa lumii. Eroi necesari este un program realizat cu sprijinul EximBank şi produs de Online Video pentru TVR 1.
Foto: TVR
În 28 decembrie, de la 15.00, Mircea Dinescu o are invitată la „Politică şi delicateţuri” de la TVR 1 şi TVR HD, pe cântăreaţa argentiniană Analia Selis, căreia îi pregăteşte mâncare de urzici şi un iepure de câmp împănat. Analia nu se sfieşte să dea o mână de ajutor în bucătărie: taie ceapa şi prepară mămăligă împreună cu poetul, răspunzând în tot acest timp curiozităţii acestuia referitoare la reţetele gastronomice specifice din Argentina. Spre deosebire de alţi invitaţi care nu au trecut testul dulceţii de ardei iute şi au lăcrimat cerând apă, Analia gustă cu hotărâre din ineditul produs, declarându-se încântată de aroma şi iuţeala sa. Taraful lui George Strugurel le cântă tangouri argentiniene şi muzică românească, iar Dinescu o roagă pe Analia să se reîntoarcă împreună cu mama sa, pentru a-l iniţia în tainele bucătăriei argentiniene.
Concertul „A Very Grammy Christmas”, difuzat la TVR 1 duminică, 28 decembrie, la ora 22.00, celebrează magia Crăciunului având ca protagonişti renumiţi artişti ai momentului, interpretand atât melodii de Crăciun, cât şi cele mai cunoscute hit-uri ale lor. Evenimentul a avut loc pe 18 noiembrie la Shrine Auditorium din Los Angeles. Printre vedetele care apar în show se numără Pharrell Williams, Ariana Grande, trupa Maroon 5 şi alţii.
Printre filmele programate de TVR 1 în perioada sărbătorii Crăciunului amintim drama „Dorinţa de Crăciun, cu Naomi Watts, Debbie Reynolds şi Neil Patrick Harris, ce va putea fi urmărit pe 24 decembrie, de la 0.10. Pentru blazatul Will Martin, care revine în oraşul natal cu scopul de a dinamiza afacerile imobiliare ale familiei, pregătirile de Crăciun ale locuitorilor par de-a dreptul caraghioase. Descoperirea jurnalului bunicului său, recent decedat, care avusese o lungă relaţie cu o femeie misterioasă, îl face însă să reconsidere valorile iubirii şi iertării şi să simtă din nou bucuria apropiatei sărbători.
În seara de 25 decembrie, de la 21.10, Candace Cameron Bure, Jesse Hutch şi Alan Thicke îşi doresc „Să ningă de Crăciun!” (LET IT SNOW ! – SUA, 2013). Filmul difuzat la TVR 1 o surprinde pe Stephanie sosind la Snow Valley Lodge (proaspăta achiziţie imobiliară a companiei sale), pentru a-şi pregăti propunerea de transformare a rusticei locaţii într-un hotel elegant şi modern. Dar descoperirea bucuriei Crăciunului (de care n-avusese niciodată parte alături de distantul ei tată) şi întâlnirea cu tânărul Brady, de care se simte tot mai atrasă, o pun în faţa unei mari dileme: să schimbe tot sau să lase tradiţia, cu întreg farmecul ei, să-şi urmeze cursul?
Casper Van Dien şi Rachel Wilson se trezesc cu… „Un copil de Crăciun”, în comedia romantică astfel intitulată, în regia lui Jonathan Wright şi difuzată la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, ora 12.20. Kyle Lockwood şi Jenna Ford sunt avocaţi la aceeaşi firmă prestigioasă, dar au principii şi stiluri de viaţă complet diferite: Kyle e conservator şi snob, Jenny e liberală şi ecologistă. Drept urmare, se înţeleg precum câinele şi pisica. Când fratele lui şi sora ei se îndrăgostesc şi formează o familie, cei doi certăreţi sunt nevoiţi să petreacă împreună Sărbătorile. Pentru a complica şi mai tare situaţia, sora Jennei urmează să nască tocmai în noaptea de Crăciun, dar nimic nu merge conform planului. Jenna şi Kyle încearcă să-şi ajute familia şi să rezolve problemele, descoperind pe parcurs că au mai multe în comun decât credeau…
„În apărarea lui Moş Crăciun” (DEFENDING SANTA – Canada, SUA, 2013) este filmul ce poate fi văzut la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, ora 16.15, o dramă în regia lui Brian Skiba, cu Dean Cain, Jud Tylor şi John Savage. Chemat să verifice un incident petrecut în ajunul Crăciunului, şeriful unei staţiuni de schi descoperă într-o pădure înzăpezită un… Moş Crăciun, adormit. Considerat suspect şi nicidecum ceea ce pretinde a fi, Moşul este pus sub acuzare şi obligat să-şi apere identitatea. Apărătorul său din oficiu este atrăgătoarea avocată Sarah, după care şeriful (văduv şi tată) suspină în tăcere.
Duminică, 28 decembrie, telespectatorii TVR 1 au parte de râsete pe săturate! De la 23.10 începe comedia „Cacealmaua” (THE STING – SUA, 1973), cu Paul Newman şi Robert Redford în rolurile principale şi în regia lui George Roy Hill. Sperând să poată răzbuna moartea prietenului şi mentorului său, ucis de un gangster, Johnny Hooker pune la cale o elaborată cacealma pentru a-l distruge pe criminal. Pentru asta, se asociază cu cel mai mare maestru în materie, Henry Gondorff. Punctul culminant al suitei de păcăleli care urmează îl reprezintă o viclenie cu totul neobişnuită, demonstrând că, uneori, peştele cel mic îl poate înghiţi pe cel mare…
Iar în continuare, tot duminică noapte, de la ora 1.20, la TVR 1, Jackie Gleason, Mac Davis şi Teri Garr se întâlnesc în „Cacealmaua 2” (THE STING II – SUA, 1983), în regia lui Jeremy Kagan. Stabilind o cotă înaltă de pariuri pentru un meci de box, Johnny Hooker şi Henry Gondorff vor să împuşte doi iepuri dintr-o dată: să-l deposedeze pe grosolanul proprietar al unui club de noapte de o mică avere şi, în acelaşi timp, să se răzbune pe vechiul lor duşman, Doyle Lonnegan.