a:1:{i:1;a:1:{s:11:”datacontent”;s:3918:”
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe lângă acumularea de cunoştinţe şi punerea lor în practică, cei mai buni cursanţi ai TV & Film Academy by Ruxandra Ion au şansa şi de a profesa.
Astfel, trei dintre cursanţii de la Producţie, Regie şi Scenaristică au fost cooptaţi în echipa de producţie Act Smart Film Production, compania de producţie a Ruxandrei Ion, care are la acest moment 8 proiecte de tv şi film în dezvoltare.
În plus, în timpul primului modul, cursanţii de la actorie au participat la castinguri, mulţi dintre ei având deja ocazia să joace în scurtmetrajele realizate de colegii lor de la Producţie, Regie şi Scenaristică.
În paralel, prin Act Smart House, compania de casting, impresariere şi talent management a Ruxandrei Ion, cursanţii de la actorie au susţinut castinguri pentru reclame de produs, iar una dintre dintre aceştia a şi filmat un spot video pentru o prestigioasă companie, spot ce va apărea în curând la tv.
Pe parcursul celor trei luni, cursanţii au avut ocazia să înveţe şi să pună în practică lucrurile deprinse de la cei mai buni şi apreciaţi specialişti în domeniu (Marian Râlea şi Ioana Blaj – actorie, grupa 8-14 ani, „Abracadabra”; Carmen Tănase şi Adela Popescu – actorie, grupa 14-18 ani, „LaLa”; Mircea Gheorghiu şi Mihai Brătilă – actorie, grupa 18 ani+, „Gheorghe Dinică”; Teo Trandafir – prezentator; Ruxandra Ion, Alma Bacula, Iulia Rugină, Ducu Ion, Alex Fotea şi Radu Grigore – producţie, regie şi scenaristică) şi nu numai. Cei mai buni dintre ei vor urma modulul 2, după ce vor trece examenul de final de modul 1.
Cursanţii de la Producţie, Regie şi Scenaristică au avut de scris, produs şi realizat, la finalul primului modul, un scurtmetraj. Cele mai bune vor fi făcute publice, iar cei care au dovedit reale calităţi, pe lângă faptul că vor trece în modulul doi, vor începe să lucreze în echipa de producţie a Ruxandrei Ion.
Luni, 5 mai, cursanţii de la Producţie, Regie şi Scenaristică vor primi diplomele de absolvire a primului modul, iar marţi, 6 mai, cursanţii de la Actorie, grupa „Gheorghe Dinică” vor susţine examenul de absolvire constând în interpretarea unor scene din filme de referinţă în arta actorului.
De miercuri, 7 mai, începe modulul doi pentru absolvenţii de la Actorie ai grupelor „Abracadabra” (8-14 ani) şi „LaLa” (14-18 ani), joi, 8 mai, fiind rândul grupei „Gheorghe Dinică” de a începe modulul doi.
La jumătatea lunii mai va începe o nouă serie de cursuri TV & Film Academy, iar cei care se înscriu până pe data de 9 mai beneficiază de o reducere de 25% la preţul taxei de şcolarizare.
Ruxandra Ion alături de echipa sa de profesori, profesionişti de top din lumea televiziunii şi cinematografiei româneşti, oferă cursanţilor cele mai bune şi profesioniste cursuri de profil existente, în acest moment, în România, cursuri bazate, în primul rând, pe practica elementelor teoretice de bază.
Înscrierile pentru cea de-a doua serie de cursanţi ai TV & Film Academy by Ruxandra Ion se pot face completând formularul online de pe www.academytv.rodar şi la sediul din strada Căderea Bastiliei 41.
Cursurile se desfăşoară de două ori pe săptămână, fiecare curs având o durată de două ore, un modul desfăşurându-se pe o perioadă de trei luni. Detalii despre cursurile TV & Film Academy pot fi găsite pe www.academytv.ro
„;}}