Vizitatorii vor găsi în aplicaţie diferite misiuni antrenante şi vor fi ghidaţi pas cu pas printre exponatele din muzee. Pe măsură ce rezolvă provocările din aplicaţie, află poveşti neştiute despre expoziţii sau oamenii care au legătură cu acestea.
Spre exemplu, vizitatorii pot descoperi la Palatul Culturii din Iaşi ce legătură este între acesta şi Suleiman Magnificul, iar la Cimitirul Bellu din Bucureşti pot afla despre faptele de vitejie ale eroilor care au făcut posibilă Marea Unire. Aceste poveşti şi legende, dar şi sute altele pot fi descoperite în cele peste 30 de muzee participante prin tururile din aplicaţie.
Îi invităm pe toţi cei care au apetit de explorare să descopere poveştile muzeelor prin joaca propusă de Questo. Credem că e foarte important să le arătăm că muzeul este un spaţiu care poate fi explorat şi altfel. Iar din experienţa de la ediţia de anul trecut, ne aşteptăm ca foarte multe familii, adolescenţi şi grupuri de tineri să folosească aplicaţia. Claudiu Petria, Co-fondator Questo
Questo este o aplicaţie de mobil care oferă tururi gratuite de explorare, prezentând detalii care, în timpul unei vizite obişnuite, ar putea rămâne neaflate de public.
Fiecare tur este creat sub forma unui quest pe care utilizatorii îl parcurg prin joacă pentru a descoperi detalii autentice, cu ajutorul unor indicii incitante şi prin rezolvarea unor ghicitori distractive. Astfel, prin Questo, vizitarea unui muzeu devine o experienţă interactivă, o poveste descoperită pas cu pas.
Aplicaţia poate fi descarcată gratuit pe:
– Android: play.google.com/store/apps/details?id=com.questo.questoapp
– iOS: itunes.apple.com/ro/app/questo/id1216630504?mt=8
Lista muzeelor este în continuă actualizare, dar enumerăm: Asociaţia Moara de hârtie, Casa EFdeN, Casa Experimentelor, Casa Memorială Tudor Arghezi – Mărţişor, Castelul Bran, Cimitirul Bellu din Bucureşti, Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud, MNAC, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul de Artă Timişoara, Muzeul Dunării de Jos, Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Palatul Culturii din Iaşi, Palatul Stirbey Sinaia.