Lansarea acestui ghid de 64 de pagini este o necesitate, a spus vicepremierul Wang Yang, deoarece comportamentul turiștilor „prejudiciază imaginea poporului chinez”.
Află mai multe despre timpul probabil pe vremea.apropo.ro
Potrivit lui Yang, multe țări, inclusiv din Europa, au simplificat procedurile de obținere a vizelor pentru a atrage turiștii chinezi, însă cu această acozie s-au înmulțit numărul rapoartelor care arată „lipsa de etichetă” a acestora.
Astfel, un raport din februarie arată că o chinezoaică i-a permis fiului său să urineze într-o sticlă, în mijlocul unui restaurant din Hong Kong, determinând furia celorlalți clienți.
Deși exista un set de reguli, noul Ghid este mult mai elaborat, arătând în detaliu care sunt normele de comportament impuse.
De exemplu, turiștii chinezi nu au voie să se scobească în nas, să își tundă părul din organul olfactiv iar dacă trebuie să se scobească între dinți, în niciun caz să nu folosească degetele.
Chinezilor le este interzis să ocupe o toaletă pentru o vreme îndelungată, să lase „urme de încălțăminte” pe capacul vasului de toaletă sau să urineze în piscine.
Nici modul de a mânca nu a fost uitat: turiștilor li se recomandă expres să nu bea supa direct din castron și să nu „sugă zgomotos” tăițeii.
În ceea ce privește transportul, cei care zboară cu avioanele sunt atenționați să lase la debarcare vestele de salvare, deoarece „în cazul unei situații periculoase acestea pot salva viața unei alte persoane”.
Potrivit unui ghid turistic, compania pentru care lucrează a înmânat deja noul Ghid, care este „mult îmbunătățit” față de precedentul, care era de fapt tipărit pe o singură foaie de hârtie.
Ghidul conține și sfaturi de călătorie specifice pentru diferitele țări care pot fi destinații ale turiștilor chinezi.
Astfel, în Germania, pocnitul din degete se folosește doar pentru atenționarea sau chemarea câinilor, nu și a oamenilor.
În Japonia, joaca cu hainele sau părul în timpul mesei este considerată o impolitețe, în timp ce în Spania o femeie trebuie să poarte obligatoriu, în public, cercei.
Există și critici la adresa Ghidului, care spun că „este imposibil să memorezi atâtea reguli înaintea călătoriei, mai ales că diferă de la o țară la alta”.