Turcu: M-am retras oficial
„Gata. Am decis. M-am retras chiar astazi (n.r. – vineri). Urmeaza ca pâna cel târziu în 31 martie sa îmi primesc banii. Am fost mâhnit de decizie pentru ca atât eu, cât și domnul Becali (n.r. – fostul președinte Ioan Becali) am investit bani și multa munca. În șapte luni, Becali a fost un rob, a muncit mai mult decât la el acasa”, a precizat Turcu.
Întrebat daca se va implica financiar la un alt club, Turcu a raspuns: „Doua-trei luni voi sta departe de fenomen. Vreau sa analizez pentru a vedea ce, unde și cât am greșit. Vreau sa-mi ling ranile. Oricum, eu cred ca am facut ceva și, daca o sa fiu contactat, am sa ma gândesc de o suta de ori înainte sa iau o decizie”.
Turcu a participat, vineri, la ședința de la sediul clubului Dinamo, care a durat aproximativ doua ore, unde au fost prezenți președintele CA, Nicolae Badea și acționarii Gigi Nețoiu și Ioan Becali.
Dupa ședința, Nețoiu a precizat ca Becali nu mai este președinte la Dinamo, fostul impresar primindu-și toți banii investiți, „pâna la ultimul leu”.
Mediafax