Turcia: Cel puțin 200 de victime în urma unei explozii produse într-o mină

14 05. 2014, 10:00

În mina din provincia Manisa se aflau 787 angajați în momentul exploziei, iar peste 400 dintre ei sunt în continuare blocați în subteran, a declarat ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, precizând că patru mineri salvați sunt grav răniți.

„Bilanțul morților, care deja este foarte ridicat, ajunge într-un punct foarte îngrijorător. Dacă a fost neglijență, nu vom închide ochii. Vom lua toate măsurile necesare, între care măsuri administrative și legale”, a adăugat el.

Mulți mineri au reușit să scape din galerii după explozie, dar la alții nu se poate ajunge, ei fiind blocați într-un buzunar izolat a declarat un oficial din cadrul minei sub acoperirea anonimatului.

Potrivit primelor mărturii, explozia a avut loc în jurul orei 12.30 GMT (15.30 ora României), fiind provocată de un transformator electric, și a generat o surpare ce a blocat minerii în galerii.

Într-un comunicat, compania minieră Soma Komur a apreciat că deflagrația este „un accident tragic”. „Din păcate, unii dintre angajații noștri și-au pierdut viața în acest accident”, se arată în comunicatul companiei. „Accidentul a avut loc, în pofida luării tuturor măsurilor de securitate și efectuării inspecțiilor. Am reușit să intervenim rapid”, a dat asigurări compania.

Exploziile în mine sunt frecvente în Turcia, în special în cele din sectorul privat. Accidentul cel mai grav a avut loc în 1992, când 263 de mineri au fost uciși în urma unei explozii de gaze într-o mină din Zonguldak.

Districtul Soma este unul dintre principalele centre de extragere a lignitului.