Tudorica și dezghețul

Cronologia memorialisticii a mers, slava Domnului, cat se poate de natural, la noi, dupa 1989. A început cu oamenii din interbelic (Jeni și Arșavir Acterian, Mihail Sebastian etc.) a continuat cu valul memoriilor de închisoare (N. Steinhardt, Adriana Georgescu, Ion Ioanid, P. Pandrea etc.) sau din rezistența anticomunista din munți (linia I. Gavrila-Ogoranu), apoi a urcat la septuagenarii de astazi, care evoca ședințele de prelucrare-demascare ale dejismului tarziu, pentru a lasa locul acum foștilor pionieri și șoimi ai patriei din anii ’80, care, precum congenerii lor din Praga, Varșovia și Berlinul de est, fac la modul ludic-acid procesul fostelor zone de tortura transformate în deriziune generala.

În toate – sa luam aminte – este vorba numai de perioadele de îngheț ideologico-politic. Nefericirea, sufocarea, carceralul exterminator, ratarea par a deține exclusivitatea în invariabila succesiune a generațiilor de sacrificiu. Cine-i de vina ca selectam exclusiv înghețurile, deși suntem de acord ca, fie 1954-1956, fie mai ales 1964-1974 au dezghețat pana la voluptate anchiloza comunismului din Baragan? Masochismul nostru congenital? Rușinea de-a ne fi bucurat de placerile „vestice” îngaduite de partid? Amneziile voluntare, dublate de seducția lamentarilor revendicative?

Cert e ca – în afara densului amestec de mandrie patriotica, vana socialista și nostalgie ceaușista din memoriile produse de cațiva notorii activiști precum Dumitru Popescu, S. Curticeanu, C. Burtica, P. N. Mizil, G. Gaston Marin, Al. Barladeanu ș.a. – abia odata cu evocarile lui Dan Ciachir* reînvie epoca de fervori, de resincronizare cu Occidentul, a anilor ’60, epoca mandatarilor, altfel spus, a „micii perestroici” prin care, zice-se, Ceaușescu l-ar fi prefigurat pe Gorbaciov, ca și Kadar…

În primul volum (recenzat aici la 30 mai 2003), atractive erau paginile despre Țuțea, Tașcu Gheorghiu și boema boieresc-alcoolico-literara a Bucureștilor, precum și cele dedicate sezoniștilor de la 2 Mai, cu nudismul ca snobism și cenaclismul de seara patronat de Nina Cassian. Acum vine randul vechilor negustori, al meseriilor cu parfum de epoca (frizeria „La Ionel”, ceasornicaria lui Alterovici, colonelul pensionar care s-a dotat în 1957 cu Temp I, „primul televizor din ograda aceea citadina”), cu cișmeaua învelita iarna în paie ca sa nu înghețe, cu trasuri stravechi și delabrate, uitate prin curți, cu strada Cazarmii și dealul Uranus, cu Vama Antrepozite și piațeta Chirigiilor de la capatul Viilor, cu mandatarii de la 1968 („așa au aparut localuri care închideau la șase dimineața, precum Zori de zi, langa Hala Traian, Bumbești de pe Calea Rahovei, Botoșani, pe șoseaua Ștefan cel Mare, Doi cocoși, Prepeleac…”) și mulțimea bodegilor „care își pastrasera meniul, bauturile, vesela, gratarul de mititei cu carbuni, ciorba de burta, tuslamaua, mezelurile uscate și telemeaua, fețele de masa cu patrate albe și verzi, halbele grele, țapul de trei sute de grame, țoiurile pentru țuica și secarica, sifoanele albastre pe care fusese inscripționat numele fabricantului…”).

Dan Ciachir avea 11 ani în 1962, cand primește cadou un stilou Mont Blanc, descoperind apoi, în toamna lui 1963, apariția Fiaturilor, dupa un deceniu de Pobede, Volgi și Moskviciuri, apoi navala de Pall Mall, Lucky Strike și Chesterfield cu 12-18 lei pachetul la barul Katanga deschis în 1961, apariția ceasurilor Atlantic, a cravatelor cu elastic și balerine, dispariția rumbei lui Gica Petrescu M-am îndragostit de tine, Moscova, paralel cu italiana Marina cantata de Nicolae Nițescu. Copca facuta-n gheața dejismului de concertul comunistului Yves Montand în 1958 avea sa se largeasca prin turneele lui Vico Toriani, Domenico Modugno, iar în 1964 Gilbert Bécaud, prin prezența lui Jean Marais în 1966, filmele cu Elvis Presley și Cliff Richard, Cerbul de aur și piesele lui Arthur Miller și Tenessee Williams, șuvoaiele de votca Moskovskaia, Stolicinaia și Krepkaia ș.a.m.d.

Mercedesul 600 Pullman al lui Ceaușescu („model pe care îl mai dețineau doar Mao, Papa Paul al VI-lea, Tito și vreo doi șeici saudiți”), Jean Curca („domnu’ Ionica”) de la restaurantul Pescaruș, gradina Odobești, convorbirile cu Dinu Ianculescu și capitolul dedicat relațiilor dintre Eugen Barbu și PCR întregesc un sumar captivant, pe care laconismul, adica eleganta dar inexplicabila economie drastica a mijloacelor stilistice, nu reușește sa-l sleiasca. E drept ca, fața de cate știe Dan Ciachir din subteranele „saptamaniste” ale vieții literare și religioase, aceste doua volume abia daca acopera prima secțiune a meniului, mezelicurile.

În așteptare, mi-l evoc la randu-mi pe Tudorica, țiganul rapidist cu trompeta (ca și pe fiul sau, pe care-l scoteam îndraciți din minți jignindu-i patima giuleșteana): Dan Ciachir îl surprinde descheiat la camașa, cu burta aramie revarsandu-se rauri peste pantaloni, rezemat de soclul statuii lui Kogalniceanu, țipand ragușit dupa un semnal de trompeta: „poporul roman la morga!” Are și dezghețul momentele lui… care te-ngheața.

*) Dan Ciachir, Cand moare o epoca, 2, Editura Anastasia, 109 pag.

Dan C. Mihailescu
ZIARUL DE DUMINICA – PUBLICATIE A ZIARULUI FINANCIAR