Tudor Gheorghe – Un romantic rătăcit în contemporan

Am tras cu urechea şi-am aflat că în sală, printre oameni spilcuiţi, îşi fac loc şi rockeri. Şi ce dacă-s pletoşi şi cu şapte cercei în nas? Spectacolul e pentru toată lumea, şi pentru nostalgici, şi pentru rebeli, dar mai ales pentru cei cărora le plac lucrurile ieşite din tiparele contemporane.

Culmea e că vorbeşte despre aceleaşi lucruri ştiute de noi toţi! Ba chiar şi cîntecele ne sînt cunoscute, fie că ne plac, fie că ne-aducem vag aminte de ele.

Dac-ai auzit de “Mioriţa”, La groapa lui Lae Chiorul”, “Sara pe deal”, “Ionel, Ionelule”, “Jelui-m-aş şi n-am cui”, “De pe-o bună dimineaţă”, “Dona Clara”, “Salcîmii”, “Zaraza”, “Iubesc femeia”, “Vrei să ne-ntîlnim sîmbătă seara”, “Mînă, birjar!”, eşti de-al nostru! Stai pe-aproape să vezi… cine e Tudor Gheorghe!

 

“Am fost de multe ori în America. Cîte se întîmplă în lumea asta civilizată cu ai lor! Cîţi englezi cerşetori şi hoţi, şi şuţi, care stau îmbrăcaţi frumos şi zic “Change, change?” şi cerşesc peste tot, sînt în Londra! Cîţi cloşari mirosind a pişat sînt prin metrouri şi cerşetorii Franţei! Cîţi homleşi sînt în Ame­rica şi cîte crime şi cîte jafuri şi cîte… Şi noi facem scandal că «Vai de romăni!». Ce face romănul?”.

“La Chişinău, mi-au făcut atîtea şicane ca să nu mai ajung acolo! Dar eu nici n-am băgat în seamă lucrurile astea! Eu spun cu mîna pe inimă chestia asta: mă duceam în străinătăţuri, de multe ori, înainte de ’89, în diaspora şi-şi cereau scuze spunîndu-mi că «O să fie puţini oameni în sală. Ştim că dvs. sînteţi învăţat cu sala plină». «Bă, zic, dacă sînt cincisprezece inşi în sală, zece inşi, eu fac spectacol, pentru că ăia chiar au nevoie de mine».

“Eu sînt un romantic care se pare că s-a rătăcit în perioada asta. Uite, spectacolul meu e o invitaţie la tango. Istoria este ciclică, evident. Deja după dezmăţul din discoteci, harababura, zbînţuiala, privirea în tavan, în lume a început să bîntuie aşa, un vînticel de tango. Nevoia de a mai pune mîna pe o fată, de a o mirosi, de a o ţine lîngă tine, adică nu “Hai!”! Încet-încet, îi văd pe disperaţii ăştia, cocoşaţi pe computere, cîtă nevoie vor avea de aşa ceva. Ştii ce mi-a spus un tip din ăsta, cu şapte cercei într-o ureche, cu unul în buză, unul în nas, într-o sală de spectacole? Făceam poezia «Toamna» cu chitara şi era o toamnă superbă, am aprins lumina şi am zis: «Măi, sînteţi atît de mulţi tineri aici. Ce faceţi voi la spectacolul ăsta care, pentru mine, este frumos, dar voi sînteţi tineri? Luaţi, mă, fetele, şi plimbaţi-vă prin parc, că e o zi superbă de toamnă! Ce căutaţi aici?». Şi-a venit unul din sală, cocoşat, lăţos, îngălat, cu alea rupte, în lanţuri şi-n curele, şi-n buze, şi am zis: “Mamă, ce-i fac ăstuia! Îl omor, îl fac de rîs!”. Că l-am adus pe scenă! Şi m-a îngenuncheat ăsta: “Domnule Tudor Gheorghe, dvs. sînteţi alternativa noastră la îndobitocirea care ni se propune!”.