Prima pagină » Muzică » Tudor Gheorghe – Un romantic rătăcit în contemporan

Tudor Gheorghe – Un romantic rătăcit în contemporan

Apropo.ro / 17.12.2007, 00:00
Tudor Gheorghe - Un romantic rătăcit în contemporan
Mulţi tineri cred că Tudor Gheorghe este un folkist a cărui carieră ar fi trebuit demult să apună. Dar uite că nu e chiar aşa, din moment ce tot oraşul e împînzit cu afişe ce anunţă spectacolul “Parfumele nebunelor dorinţi”. După titlu, generaţia care s-a născut cu telecomanda în braţe ar putea crede că e vreun show de tip Chippendales. Dar acest Gheorghe nu e nici tînăr, nici îmbrăcat cool, n-are nici măcar piercing la vedere, şi totuşi numele lui e peste tot.
Vorbeşte despre “vechi refrene pe nedrept uitate” şi, culmea, nu e vorba nici de Ace of Base, nici de Michael Jackson ori, mai de pe la noi, Genius sau Gaz pe foc. Cu toate acestea, ceva-ceva trebuie să fie la mijloc, de vreme ce lumea se-nghesuie să vină şi la al doilea, şi la al treilea spectacol, şi asta şi în Bucureşti, şi-n Iaşi, şi-n Cluj, şi-n Timişoara! Iar biletele s-au epuizat de mult!
Am tras cu urechea şi-am aflat că în sală, printre oameni spilcuiţi, îşi fac loc şi rockeri. Şi ce dacă-s pletoşi şi cu şapte cercei în nas? Spectacolul e pentru toată lumea, şi pentru nostalgici, şi pentru rebeli, dar mai ales pentru cei cărora le plac lucrurile ieşite din tiparele contemporane.
Culmea e că vorbeşte despre aceleaşi lucruri ştiute de noi toţi! Ba chiar şi cîntecele ne sînt cunoscute, fie că ne plac, fie că ne-aducem vag aminte de ele.
Dac-ai auzit de “Mioriţa”, La groapa lui Lae Chiorul”, “Sara pe deal”, “Ionel, Ionelule”, “Jelui-m-aş şi n-am cui”, “De pe-o bună dimineaţă”, “Dona Clara”, “Salcîmii”, “Zaraza”, “Iubesc femeia”, “Vrei să ne-ntîlnim sîmbătă seara”, “Mînă, birjar!”, eşti de-al nostru! Stai pe-aproape să vezi… cine e Tudor Gheorghe!
 
“Am fost de multe ori în America. Cîte se întîmplă în lumea asta civilizată cu ai lor! Cîţi englezi cerşetori şi hoţi, şi şuţi, care stau îmbrăcaţi frumos şi zic “Change, change?” şi cerşesc peste tot, sînt în Londra! Cîţi cloşari mirosind a pişat sînt prin metrouri şi cerşetorii Franţei! Cîţi homleşi sînt în Ame­rica şi cîte crime şi cîte jafuri şi cîte… Şi noi facem scandal că «Vai de romăni!». Ce face romănul?”.
“La Chişinău, mi-au făcut atîtea şicane ca să nu mai ajung acolo! Dar eu nici n-am băgat în seamă lucrurile astea! Eu spun cu mîna pe inimă chestia asta: mă duceam în străinătăţuri, de multe ori, înainte de ’89, în diaspora şi-şi cereau scuze spunîndu-mi că «O să fie puţini oameni în sală. Ştim că dvs. sînteţi învăţat cu sala plină». «Bă, zic, dacă sînt cincisprezece inşi în sală, zece inşi, eu fac spectacol, pentru că ăia chiar au nevoie de mine».
“Eu sînt un romantic care se pare că s-a rătăcit în perioada asta. Uite, spectacolul meu e o invitaţie la tango. Istoria este ciclică, evident. Deja după dezmăţul din discoteci, harababura, zbînţuiala, privirea în tavan, în lume a început să bîntuie aşa, un vînticel de tango. Nevoia de a mai pune mîna pe o fată, de a o mirosi, de a o ţine lîngă tine, adică nu “Hai!”! Încet-încet, îi văd pe disperaţii ăştia, cocoşaţi pe computere, cîtă nevoie vor avea de aşa ceva. Ştii ce mi-a spus un tip din ăsta, cu şapte cercei într-o ureche, cu unul în buză, unul în nas, într-o sală de spectacole? Făceam poezia «Toamna» cu chitara şi era o toamnă superbă, am aprins lumina şi am zis: «Măi, sînteţi atît de mulţi tineri aici. Ce faceţi voi la spectacolul ăsta care, pentru mine, este frumos, dar voi sînteţi tineri? Luaţi, mă, fetele, şi plimbaţi-vă prin parc, că e o zi superbă de toamnă! Ce căutaţi aici?». Şi-a venit unul din sală, cocoşat, lăţos, îngălat, cu alea rupte, în lanţuri şi-n curele, şi-n buze, şi am zis: “Mamă, ce-i fac ăstuia! Îl omor, îl fac de rîs!”. Că l-am adus pe scenă! Şi m-a îngenuncheat ăsta: “Domnule Tudor Gheorghe, dvs. sînteţi alternativa noastră la îndobitocirea care ni se propune!”.

“Nu am poet preferat, am poeme preferate”.

“Păunescu a spus un lucru foarte frumos despre mine: «Tudor Gheorghe este un poet care se ignoră». E-adevărat, pentru că eu am considerat că gestul meu de a pune în valoare poezia adevă­rată a altora e mai important decît a publica versurile mele”.
“Cel mai mare păcat al nostru, ca popor, e că nu ne luăm în serios. În loc să ţinem la tradiţiile noastre cu sfinţenie şi să ne batem pentru ele, ne ducem după cum bate vîntul pentru nimic. Practic, ne vindem suflete, destine, istorie, tot. Renunţăm la a fi noi înşine de dragul de a fi ca alţii. Cum m-am supărat o dată pe nişte rapperide-ai noştri, din ăştia, underground-ul romănesc – care e o tîmpenie, din punctul meu de vedere –, cînd am spus: «Măi copii, dacă Dumnezeu v-a făcut albi, de ce voi vreţi să fiţi negri?».
  • “Cînd mă gîndesc la Crăciunul din copilărie, cel mai mult îmi lipseşte mama, pe care am cîntat-o foarte mult. Şi care nu mai e!”.
  • “Am avut o profesoară extraordinară – Eugenia Popovici se numea, o mare actriţă – şi care a intuit că probabil eu voi avea ceva de spus în cultura romănă, în teatru mai ales. Ea mi-a spus «Dragul mamii, învaţă să te bucuri de lucrurile mărunte. Nu visa la lucruri mari!»”.
  • “Cei de azi au pierdut perioada în care lăutarii erau adevăraţi, în care ţăranii nu erau fermieri, au pierdut tradiţiile şi obiceiurile care erau cînd eram eu copil şi toate motivele folclorice ale copilăriei mele, care s-au dezvoltat o dată cu mine, au crescut în interiorul meu o dată cu creşterea mea fizică. Dacă nu le-aş fi exteriorizat şi materializat în spectacolele pe care le fac, cred că aş fi făcut explozie!”. 
  • “Niciodată nu vin cu aceleaşi lucruri. Poate şi pentru asta vine lumea să vadă ce mai e. E-adevărat, am bogăţie aici, în suflet, dar nu numai, am bogăţie şi aici (la minte)! Mă gîndesc mereu la ce trebuie
  • să mai fac”.
  • ”E o chestie absolut intelectuală, pentru că am ieşit de mult din sfera showbiz-ului, iar spectacolele mele au un caracter din ce în ce mai cultural. E o dovadă extraordinară că se poate face cultură aşa cum o propun eu”.
  • “Am uitat să colindăm. În afară de Maramureş şi de cîteva zone din nordul ţării, de nordul Bucovinei, unde tradiţia se mai păstrează, restul e compromis”.
Tags: