Pentru prima oara dupa caderea comunismului in Europa de Est, o televiziune est-europeana a castigat premiul Emmy.
Stirile PRO TV au primit luni seara, la Frederick P. Rose Hall din New York, cel mai prestigios premiu de televiziune, International Emmy Awards, pentru categoria “News”.
Echipa Stirilor PRO TV formata din Paula Herlo, Cosmin Stan, cameramanul Sergiu Matei, Marius Ivan si Eduard Tarna si producatorul Alex Livadariu a intrat in competitie cu trei reportaje din Campania “Tu stii ce mai face copilul tau?”, alaturi de alte 800 de materiale jurnalistice din intreaga lume.
600 de jurati din peste 35 de tari au stabilit ca statueta trebuie sa ajunga in Romania, la Stirile PRO TV.
Povestile copiilor din Romania au convins juriul in defavoarea unor nume sonore precum Al Jazeera, din Qatar, ITV News, din Marea Britanie, si TV Globo, din Brazilia.
Ce spun protagonistii despre campania Stirilor PRO TV
“Cand i-am cunoscut pe acesti copii, – spune Paula Herlo – a caror poveste a ajuns acum in atentia membrilor Academiei si a tuturor televiziunilor de elita din lume, m-am gandit doar ca aceste drame vor emotiona pe telespectatorii PRO TV si autoritatile din Romania. Faptul ca reportajele echipei Stirilor PRO TV au convins cei mai buni profesionisti din industria televiziunii mondiale, imi da speranta ca cineva se va uita mai de aproape la problemele reale ale celor 80.000 de copii din Romania, care sunt intr-o situatie similara cu copiii din cele 3 reportaje care au fost premiate”, spune Paula Herlo.
La randul lui, Cosmin Stan declara la doar cateva minute de la primirea prestigioasei statuete: “Sunt foarte emotionat ca o poveste spusa din suflet a reusit sa-i convinga pe cei 600 de jurati care au stabilit catre cine va merge premiul anul acesta. Echipa cu care am realizat aceste reportaje este cea mai puternica echipa de stiri din Romania, este o scoala de jurnalism si un mod de viata. Recunoasterea internationala a performantelor noastre, ne obliga sa fim mai buni si sa ne impunem standarde si mai inalte”, incheie Cosmin Stan.
Pentru cameramanul Stirilor PRO TV, Sergiu Matei, statueta a venit ca un binemeritat cadou de ziua sa. La implinirea celor 31 de ani, Sergiu Matei se declara foarte bucuros ca a stat pentru a doua oara in viata lui alaturi de cele mai bune televiziuni din lume.
“Sunt foarte emotionat ca Stirile PRO TV vor avea in redactie aceasta statueta la care ravnesc toate echipele de stiri din lume”, spune Sergiu Matei.
Eduard Tarna si Marius Ivan sunt cei doi editori care au asigurat montajul materialelor premiate la Emmy.
“Nu am crezut niciodata ca voi ajunge din cabina de montaj pe scena celor mai prestigioase premii de televiziune din lume. Asta mi-a aratat din nou ca suntem cea mai buna echipa de stiri din Romania si ca valoarea muncii noastre este recunoscuta acum si pe plan mondial”, spune Marius Ivan.
Si pentru Eduard Tarna bucuria nu are limite in aceste momente in care talentul si daruirea i-au fost rasplatite pe deplin: “Chiar nu ma asteptam, este o surpriza extraordinara si o recompensa binemeritata, pentru ca s-a muncit enorm la aceste reportaje. Si anul trecut, cand a fost nominalizat Sergiu, am sperat sa castigam, dar n-a fost sa fie! Ma bucur foarte mult pentru echipa Stirilor Pro Tv si abia astept sa ne pregatim pentru premiile Emmy de la anul! Acum va trebui nu doar sa ne mentinem la acelasi nivel, ci sa il ridicam.”
Alex Livadariu, producatorul intregii campanii “Tu stii ce mai face copilul tau?”, marturiseste ca premiul castigat “este un premiu al Stirilor PRO TV, care, zi de zi, aduna milioane de romani in fata televizorului la toate editiile de Stiri de la orele 19:00, 23:00, 07:00, 13:00 si 17:00, fiind lider detasat de audienta pe toate programele.
Faptul ca aceste reportaje exceptionale au fost apreciate la Emmy arata valoarea scolii de jurnalism PRO TV, care a intrat, aseara, in categoria greilor mondiali: CNN, BBC, FOXNEWS, TF1, Globo, ITV.
Bruce Paisner, CEO International Emmy Awards, declara la premiere ca s-a luat in calcul criteriul calitatii in toate fazele executiei unui reportaj- de la documentare, poveste, scriere, filmare, pana la editarea imaginii.
Pe langa reporterii Paula Herlo si Cosmin Stan si cameramanul Sergiu Matei, care semneaza materialele intrate in cursa pentru Emmy, in spatele acestei campanii de succes se afla o intreaga echipa de profesionisti: reporterii Carmen Dinca si Georgiana Baciu (corespondent Pro Tv la Milano), operatorii de imagine Andrei Captarenco si Zsolt Vago, cei care au asigurat montajul Marius Ivan si Eduard Tarna si producatorul campaniei “Tu stii ce mai face copilul tau?” – Alex Livadariu.
Noutati la Stirile PRO TV
“Sunt mandru ca Stirile PRO TV au performat inca o data prin campania Tu stii ce mai face copilul tau? si ca numele Romaniei, prin PRO TV, face acum inconjurul mapamondului. Iar faptul ca suntem la a doua nominalizare in finala de la Emmy arata ca suntem constanti in performanta. Echipa noastra pregateste acum alte reportaje valoroase, care vor fi difuzate duminica la ora 18:00, incepand din 28 septembrie, in noul program marca Stirile PRO TV – Romania, te iubesc!” – spune Alex Livadariu.
Despre International Academy of Television Arts & Sciences
International Academy of Television Arts & Sciences a luat fiinta in 1969 si este cea mai mare organizatie a posturilor de televiziune din toata lumea, avand ca membri aproape 400 de companii din 65 de tari.
Misiunea Academiei este aceea de a recunoaste excelenta programelor de televiziune produse in afara Statelor Unite si de a le acorda premiul International Emmy, in cadrul fiecareia dintre cele 11 categorii: Arts Programming; Best Performance by an Actress; Best Performance by an Actor; Children & Young People; Comedy; Current Affairs; Documentary; Drama Series; Non-Scripted Entertainment; News; Interactive Channel, Interactive Program, Interactive TV Service, Telenovela, TV Movie/Mini-Series.