Trupa VUNK va face “Înconjurul lumii” în doar 23 de zile
Fiecare oraş din România este pentru trupă VUNK un oraş al minunilor, iar fiecare spectator reprezintă pentru ei o comoară pe care vor să o descopere şi să o aprecieze personal într-o întâlnire plină de emoţie şi de vise împlinite.
“Înconjurul lumii este cea mai mare provocare a noastră din ultimii 4 ani, pentru că mergem în 18 oraşe cu un altfel de spectacol decât cel pe care îl ştie lumea. Reinterpretarea, reorchestrarea tuturor hiturilor VUNK într-o cu totul altă formă, cu alt sound şi alte ritmuri, ne-au făcut să ne reîndrăgostim de unele dintre piesele noastre, să le redescoperim. Asta o să se întâmple şi cu toţi cei care vor veni la aceste concerte, vor reinterpreta şi ei versurile noastre şi tot ce spunem printre rândurile lor”, declară Cornel Ilie, solistul trupei VUNK.
În deschiderea concertelor, cei prezenţi în sală o vor asculta pe Alexandra Uşurelu: “Tot ce se va întâmpla în acele ore în sală va fi deosebit de emoţionant, pentru că venim în aceste oraşe să ne cunoaştem mai de aproape fanii şi le vom propune să facem un schimb de vise. Pe unele sperăm să le şi putem împlini. Cu siguranţă, unul dintre visele noastre se îndeplineşte începând cu 13 martie, când vom pleca în acest turneu”, adăugă Cornel Ilie.
Foto: Mediafax Foto
Turneul acustic “Înconjurul lumii” începe cu emoţii şi întoarcere în timp pentru trupă VUNK, pe 13 martie, la Piteşti (Casa de Cultură a Sindicatelor), în acelaşi oraş în care trupa a concertat pentru prima dată în ţară, în actuala ei componenţă. “Înconjurul lumii” va continua pe 14 martie la Braşov (Centrul Cultural Reduta), pe 18 martie la Bacău (Ateneul Mihail Jora), pe 19 martie la Focşani (Ateneul Popular), pe 20 martie la Galaţi (Teatrul Dramatic Fani Tardini), pe 21 martie la Iaşi (Casa de Cultură a Studenţilor), pe 22 martie la Chişinău (Filmarmonica), pe 23 martie la Suceava (Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 24 martie la Piatra Neamţ (Teatrul Tineretului), pe 25 martie la Târgu Mureş (Palatul Culturii), pe 26 martie la Cluj Napoca (Casa de Cultură a Studenţilor), pe 27 martie la Zalău (Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 28 martie la Deva (Teatrul de Artă), pe 29 martie la Timişoara (Filarmonica Banatul), pe 30 martie la Drobeta Turnu Severin (Casa Tineretului), pe 2 aprilie la Otopeni (Centrul Cultural Ion Manu), pe 3 aprilie la Constantă (Teatrul de Stat), pe 4 aprilie la Tulcea (Centrul Cultural Jean Bart).
Toate concertele vor începe la ora 19.00, mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială de Facebook a trupei, iar biletele pot fi procurate din reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Uman, la oficiile Postei Romane şi online pe www.iabilet.ro, dar şi la casele de bilete ale sălilor de spectacol. Ele costă 70 ron, dar până la data de 1 martie, pot fi cumpărate la preţul special de presale de 50 ron. Elevii şi studenţii beneficiază de un tarif special, de numai 40 de lei.