Trupa Take That va susţine un turneu în 2015, în formulă trio, fără Robbie Williams şi Jason Orange

Apropo.ro / 10.11.2014, 13:07
Trupa Take That va susţine un turneu în 2015, în formulă trio, fără Robbie Williams şi Jason Orange
Trupa pop britanică Take That, formată în prezent din trei membri după plecarea din formaţie a cântăreţilor Robbie Williams şi Jason Orange, va susţine un turneu, anul viitor, în Marea Britanie şi Irlanda.
Pentru prima dată în istoria trupei Take That în formulă trio, Gary Barlow, Mark Owen şi Howard Donald vor susţine acest turneu care va include 24 de concerte, pe opt stadioane din Marea Britanie şi Irlanda.
 
Primul spectacol va avea loc la Glasgow, pe 28 aprilie, şi va fi urmat de spectacole la Belfast, Dublin, Birmingham, Newcastle, Manchester şi Sheffield. Ultimul concert al turneului va avea loc la Londra pe 9 iunie.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
„Sunt patru ani de la ultimul nostru turneu şi suntem nerăbdători să revenim pe scenă pentru a cânta cele mai mari hituri ale noastre din ultmii 20 de ani, dar şi piese noi”, au spus membrii trupei Take That într-un comunicat.
 
Conform Mediafax, cel de-al şaptelea album de studio al trupei Take That, „III”, va fi lansat pe 1 decembrie. Jason Orange, care şi-a anunţat plecarea din trupă în septembrie, nu a participat la înregistrarea acestui disc.
 
Trupa Take That a fost creată în 1990 la Manchester şi a lansat o serie de piese de mare succes, precum „Back For Good”, „Pray” şi „Relight My Fire”. Plecarea lui Robbie Williams, care a ales o carieră solo în 1995, nu a împiedicat formaţia să atingă succesul.
 
Membrii Take That s-au reunit în 2006, fără Robbie Williams, la aproape 11 ani de la destrămarea trupei. Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald au avut un enorm succes după reunirea trupei, iar albumul cu care au revenit pe scenă, „Beautiful World”, s-a vândut în peste trei milioane de exemplare.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
După ce s-a împăcat cu Barlow, compozitorul şi interpretul principal al grupului Take That, Robbie Williams a revenit, în 2010, alături de foştii lui colegi de trupă, cu care a lansat un album de studio – „Progress” – şi a susţinut un turneu ce a inclus 29 de concerte pe stadioane din Marea Britanie şi Irlanda.