Trupa Scorpions revine la Bucureşti

01 10. 2013, 16:00

Turneul trupei Scorpions cuprinde ţări precum Rusia, Ucraina, Lituania, Estonia, Finlanda şi România. Succesul înregistrat cu albumul „Sting in the Tail” a convins o lume întreagă că trupa Scorpions încă mai are multe de spus pe scena muzicii rock internaţionale. Dragostea şi admiraţia milioanelor de fani i-au convins pe membrii trupei să plece într-un nou turneu – „Rock’n Roll Forever” -, în care să îşi încânte fanii cu piesele de pe cel mai recent album, dar şi cu hiturile care au cucerit toate generaţiile.

De-a lungul carierei sale, formaţia a vândut peste 75 de milioane de albume în întreaga lume. Preţurile biletelor la concertul din Bucureşti sunt următoarele: Super Vip – 400 lei (bilet cu loc la tribuna centrală), Vip – 325 lei (bilet cu loc la tribuna laterală), Golden Circle – 250 lei şi Normal Circle – 150 lei.

Biletele vor putea fi cumpărate începând de marţi, ora 00.00, online de pe Biletoo.ro, Blt.ro, Bilet.ro, dar şi din magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center. Începând din 7 octombrie biletele vor fi disponibile în toate magazinele aflate în reţeaua Biletoo.