Trupa Deep Purple revine în România, în octombrie

27 08. 2007, 10:22
Formația Deep Purple va concerta, pe 31 octombrie, în București, se arata pe site-ul formației, evenimentul facând parte din turneul de promovare a albumului "Rapture of the Deep". Veteranii rock-ului britanic se întorc la București cu ocazia turneului european


Formația Deep Purple va concerta, pe 31 octombrie, în București, se arata pe site-ul formației, evenimentul facând parte din turneul de promovare a albumului „Rapture of the Deep”.

Veteranii rock-ului britanic se întorc la București cu ocazia turneului european „Rapture of Deep”, dupa ce u mai concertat în România în 1998.

Concertul din România se anunța a fi primul din segmentul european, urmând ca pe 1 noiembrie trupa sa concerteze la Sofia, în Bulgaria, iar pe 3 noiembrie în Sarajevo, Bosnia, pe 4 noiembrie în Split, Croația, iar pe 6 – în Budapesta, Ungaria.

Potrivit site-ului oficial al trupei, concertul va avea loc pe Stadionul Național, însa surse din Primaria București au declarat pentru MEDIAFAX ca, pâna la acest moment, administratorii arenei nu au fost contactați de organizatorii acestui eveniment.

Deep Purple, fondata sub numele de Roundabout în 1968, a fost una dintre trupele de marca ale stilului heavy metal din anii ’70 și este cunoscuta mai ales pentru hiturile „Smoke on the Water” și „Child in Time”.

Alaturi de Led Zeppelin și Black Sabbath, cei de la Deep Purple sunt considerați a fi unui dintre pionierii heavy metal-ului și hard rock-ului. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume.

Trecând prin numeroase schimbari de componența, în prezent trupa este formata din Ian Gillan – voce, Steve Morse – chitara, Roger Glover – bas și Ian Paice – baterie, alaturi de Don Airey – claviaturi.

Deep Purple va sustine un concert pe stadionul Papp Laszlo din Budapesta pe 7 noiembrie, transmite MTI. Batranii rockeri se intorc la Budapesta cu ocazia turneului european Rapture of Deep. Trupa a concertat ultima oara in orasul de pe malul Dunarii anul trecut.

Deep Purple sunt o trupa englezeasca formata in Londra in 1968. Alaturi de Black Sabbath si Led Zeppelin, ei sunt considerati unii dintre formatorii stilului heavy metal si hard rock. Formatia a vandut peste 100 de milioane de albume pana in prezent.

Trupa a avut diferiti membrii, dar cea mai de succes formula a fost: Ian Gillan(voce), Richie Blackmore(chitara), Jon Lord(clape), Roger Glover(chitara bas) si Ian Paice(tobe).

Formatia este cunoscuta pentru hit-urile sale „Smoke on the Water” si „Child in Time”, „Highway Star”, „Black Night”.

Cosmin Bararu