Trupa Blind Guardian a lansat primul trailer al viitorului album, „Beyond The Red Mirror”
Discul se numeşte „Beyond The Red Mirror” şi reprezintă una dintre cele mai aşteptate lansări ale noului an.
După ce discul va fi scos, formaţia va porni într-un turneu de promovare, care va ajunge şi în România, pe data de 15 mai 2015, când Blând Guardian va susţine un concert în cadrul evenimentului ROMANIAN ROCK MEETING, marca Promusic Events şi Maximum Rock.
Alături de formaţia germană, vor mai urca pe scenă şi alte nume, ce vor fi anunţate cât de curând.
Întrucât „Beyond The Red Mirror” este aşteptat cu nerăbdare atât de fanii din România cât şi de cei de peste hotare, trupa a postat un trailer al discului cu numărul 10 din carieră. Acesta poate fi urmărit mai jos:
„Ne este imposibil să alegem un singur cântec care să reprezinte întregul disc. Viitorul single trebuie să fie un fel de aperitiv. ‘Twilight Of The Gods’ este perfect deoarece scoate la iveală dinamică incredibilă a pieselor şi conţine linii melodice excepţionale”, a declarat Hansi Kursch, solistul Blând Guardian. Cât despre „Beyond The Red Mirror”, că întreg, discul este „o căutare disperată a adevărului, o explorare a relativităţii conceptelor de bine şi rău, o mărturie a consecinţelor şanselor ratate, o privire aruncată într-un univers îndepărtat, unde societatea este una distopica, şi o poveste despre o profeţie ce conţine promisiunea unei revoluţii”, explica membrii trupei.
Materialul a fost înregistrat la Twilight Hall Studio din Grefrath, Germania şi produs de Charlie Bauerfeind, cunoscut pentru munca sa cu Saxon, Hammerfall şi Helloween. Pentru realizarea acestui album, Blind Guardian a colaborat cu trei coruri de muzică clasică din Praga, Budapesta şi Boston, plus două orchestre, fiecare conţinând 90 de muzicieni!
Romanian Rock Meeting este la a treia ediţie şi, în anii precedenţi, a adus în România nume importante ale scenei internaţionale, că Pain of Salvation (2011) şi Apocalyptica (2012). 2015 reprezintă anul comeback-ului Romanian Rock Meeting, care promite să le ofere fanilor din ţară, şi nu numai, ocazia de a se întâlni cu formaţii iubite de fani şi apreciate de criticii de specialitate.
BILETE
Bilet VIP – 200 lei / 45.5 euro (40 bucăţi, disponibile doar prin PayPal) – include:
– acces eveniment
– acces warm up party eveniment*
– acces meet & greet pentru toate formaţiile din eveniment
– poster festival
– pachet cu materiale promoţionale
* cu ocazia acestui eveniment se vor organiza mai multe concerte (warm up party-uri), iar cu acest bilet VIP puteţi alege unul dintre acestea.
Pentru persoanele care doresc să achiziţioneze bilete VIP, organizatorii vin în întâmpinarea lor şi le oferă posibilitatea de a le plăti în două raţe astfel:
– prima rata de 100 lei prin sistem PayPal
– a doua rata, în valoare de 100 lei, în ziua concertului la ridicarea biletului VIP de la casa de bilete.
Bilete Normale:
– 69 lei (15.5 euro) până la data de 31.08.2014 – Şold Ouţ!
– 78 lei (18 euro) până la data de 31.12.2014 (disponibile şi prin reţeaua Eventim şi Pay Pal) Disponibile!
– 87 lei (20 euro) în perioada 01.01.2015 – 31.03.2015 Indisponibile momentan!
– 95 lei în perioada 01.04. – 16.05.2015 Indisponibile momentan!
– 110 lei în ziua evenimentului: 17.05.2015 Indisponibile momentan!
Biletele se pot achiziţiona din reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Carturesti, Humanitas, online pe www.eventim.ro), prin sistemul PayPal sau direct de la sediul Maximum Rock România.