Trupa ABBA a refuzat un miliard de dolari!

De: Cătălina Matei / 14.04.2014, 10:34
Trupa ABBA a refuzat un miliard de dolari!
Cu toate că mulţi fani au sperat ca Abba să se reunească, veştile nu sunt bune.

Celebra trupă a fost ofertată cu un miliard de dolari să se împace. La 40 de ani de la câştigarea premiului Eurovision, cei patru membri au dat cu piciorul ofertei.

Anni-Frid, Björn, Benny şi Agnetha s-au întâlnit acum trei luni să discute despre organizarea aniversării celor 40 de ani de la înfiinţarea trupei.


Prezentă la un eveniment în Londra, Anni-Frid Lyngstad a dat însă vestea că trupa nu se va mai reuni niciodată.
„Există un singur răspuns la întrebarea ABBA va mai cânta vreodată pe scenă şi acela este: nu. Nu mai avem energia, entuziasmul şi motivaţia de atunci. În anii ’70-’80 aveam o imagine care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmplă în muzica din zilele noastre”, a declarat Anni-Frid Lyngstad, potrivit Daily Mail.