Trucuri şi dans grecesc, roast, acrodance şi gimnastică ritmică, pe scena de la “Next Star”

De: Cristiana Trifu / 17.08.2018, 10:20
Trucuri şi dans grecesc, roast, acrodance şi gimnastică ritmică, pe scena de la “Next Star”
Sâmbătă, în cea de-a zecea ediţie a show-ului “Next Star” din actualul sezon, cei mai talentaţi copii vin în faţa juraţilor Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa cu momente artistice dintre cele mai diverse: de la dans grecesc, roast şi gimnastică ritmică, la acrodance, demonstraţie de trucuri şi un număr cu beţe muzicale.

Ultima ediţie înaintea finalei de popularitate şi a Marii finale aduce în faţa publicului copii din mai multe zone ale ţării, dornici să impresioneze cu talentul lor. Desiss (13 ani), din Galaţi, a pregătit un număr muzical pe care-l va susţine cu ajutorul unui mecanism care dă impresia că pe scenă, lângă ea, se mai află doi colegi. Ea va trebui să cânte “Daddy Cool”, unul dintre hit-urile trupei Boney M, în timp ce mânuieşte solicitantul mecanism. “Am muncit extrem de mult pentru momentul pe care-l voi prezenta la “Next Star” şi sper ca juriul să aprecieze”, spune concurenta.

Matei, în vârstă de 12 ani, din Bucureşti, şi-a propus să-i facă pe cei trei juraţi, Dorian Popa, Lidia Buble şi Pepe, să sară de pe scaune cu numărul său. Pentru asta, concurentul se va folosi de tot felul de trucuri. Dacă va reuşi el să obţină ce şi-a propus, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbăta aceasta.
Cel mai mic concurent al serii se numeşte Andrei, are şase ani şi este din Hârşova, judeţul Constanţa. El vine în faţa juriului cu un dans grecesc, pe care-l va executa alături de o trupă de dansatori profesionişti.

Roast-ul, care s-a regăsit pentru prima dată la “Next Star” începând cu acest sezon, nu va lipsi din program nici sâmbăta aceasta. De data asta, juraţii, prezentatorul Dan Negru şi co-prezentatorul Şerban Copoţ vor fi luaţi la rost de Andreea (12 ani), din comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi, o concurentă pasionată de actorie şi limba rusă. “La roast e vorba de autoironie. Ştii sau nu ştii de glumă. Cel mai bine e să intri în joc şi mai bine râzi tu de tine decât să râdă altul”, spune Pepe. Cum vor gusta glumele despre ei juraţii şi prezentatorii, rămâne de văzut sâmbătă, de la ora 20.00.

De asemenea, pentru prima dată pe scena de la “Next Star” se va desfăşura un moment cu beţe muzicale. Se numesc aşa pentru că fiecare dintre ele reprezintă o notă muzicală. Momentul va fi executat de “Boem Stars”, un grup de copii foarte încrezători în ceea ce vor face pe scenă. “Ceea ce am pregătit este ceva ce nu a mai văzut nimeni şi sperăm să impresionăm juriul”, spun ei.
Cine sunt ceilalţi copii care vor urca pe scenă, dar şi cine va fi câştigătorul serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 18 august, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie “Next Star” prezentată de Dan Negru.
 

Tags: