Baieții din trupa Trrafic s-au hotarat sa deguste traficul din muzica romaneasca. Au ieșit cu o piesa simpaticuța, de vara și cu un videoclip destul de haios. Totuși se putea mai mult mai ales ca solistul, Alin, are deja experiența într-ale muzicii.
Ca doar a cantat, pana la desființare cu „Gaz Pe Foc” (n.n. formația aceea din care a facut parte și Lucian Viziru). Despre aceasta perioada din viața lui, Alin prefera însa sa nu vorbesca din diferite motive mai placute sau nu. „Este o zona închisa pentru mine și prefer sa ramana așa”, spune Alin care este foarte mulțumit de statutul lui de lider de trupa la Trrafic.
Despre formație, baieții povestesc ca a avut probleme cu alegerea numelui deoarece nu și-au dorit sa existe doi de „r”. Cum și „Trafic” și „Traffic” erau deja luate, ultima lor soluție a fost sa mearga pe varianta Trrafic.
Conceptul formației a aparut în 2002, cand Alin și Remus, care erau prieteni vechi, și-au dat seama destul de tarziu ca sunt și vecini. Astfel au ajuns la concluzia ca au destul timp pentru repetiții, noroc cu apropierea caselor ca altfel faceau febra musculara plimbandu-se de la unul la celalalt. I-au cooptat repede și pe Razvan (basistul) și pe George (tobarul) care erau de altfel tot vecini cu ei, ironia sorții :). Se poate spune deci, mai în gluma sau mai în serios, ca Trrafic este o formație de garaj, și nu numai din cauza genului de muzica practicat, ci și datorita faptului ca s-au format în „cartier”.
Muzica „Trrafic” este un amestec cu care ne-am obișnuit deja, între pop și rock. Este o moda ca toate formațiile care se lanseaza sa iasa în aceasta varianta de pop-rockeri. Ei se vor o formație de rock veritabil, mai au însa mult de așteptat pana atunci. Dar ca sa nu stea degeaba pana atunci au filmat un videoclip la piesa „Am plecat de acasa”. Pentru aceasta baieții au tras cateva mici sperieturi.
Afla mai multe despre baieții de la Traffic numai din