Triumf umbrit
Rusii Elena Berejnaia si Anton Siharulidze au cîstigat la limita proba de perechi, dupa ce patinatorul s-a izbit la încalzire de principala adversara
Un eveniment petrecut în timpul sedintei de încalzire parca prevestea atmosfera înghetata din final. Doi componenti ai celor doua cupluri favorite în lupta pentru aur, canadianca Jamie Sale si rusul Anton Siharulidze, s-au ciocnit pe gheata în timpul încalzirii, amîndoi cazînd spectaculos. Patinatoarea a fost zdruncinata serios, petrecîndu-si cîteva zeci de secunde încovoiata, fara aer. Imediat dupa ce si-a revenit, s-a dus încet în afara ghetii.
„Am simtit ca nu mai am pic de aer si am patinat cu o durere în stomac. Am luptat pîna la sfîrsit. Sa dai tot ce ai mai bun si sa iesi pe locul doi e greu de suportat”, a declarat Sale.
Cinci dintre cei noua arbitri de la Olimpiada i-au vazut pe Elena Berejnaia si Anton Siharulidze pe primul loc. Ceilati patru si-au dat votul pentru canadienii care au fost nevoiti sa se multumeasca doar cu medalia de argint, Jamie Sale si David Pelletier. Ei au patinat curat, în vreme ce rusii au avut o mica greseala tehnica, Siharulidze ratînd aterizarea unei sarituri.
„Nu putem controla arbitrajul. Dar ma asteptam la asa ceva, altfel m-as fi apucat de ceva mai precis, cum ar fi schiul alpin”, a spus sportivul nord-american. Rusii, care au intrat pe gheata chiar înaintea canadienilor, au pretins ca nu au urmarit programul acestora. „Nu putem aprecia si nu putem comenta”, a replicat Elena.
Victoria europenilor, asa strînsa cum a fost ea, a întarit ideea ca rusii cîstiga aurul la perechi din inertie. Si adevarul este pe undeva la mijloc, deoarece perechile care au reprezentat, de-a lungul timpului, URSS, CSI sau Rusia si-au adjudecat toate medaliile olimpice de aur de la 1964 încoace.
La Campionatele Mondiale de anul trecut, Sale si Pelletier îi îngenuncheasera pe Berejnaia si Siharulidze. Pe treapta a treia a podiumului de la Salt Lake City au urcat chinezii Xue Shen si Hongbo Zhao, desi ea a cazut la o tentativa de cvadruplu salchow. Daca asiaticul ar fi reusit sa o „însurubeze” de patru ori prin aer pe partenera sa, ar fi intrat cu siguranta în istoria patinajului artistic.
Sursa:www.prosport.ro