Trilogia horror „Fear Street”, bazată pe seria de mare succes scrisă de R.L. Stine, va avea premiera globală pe 2 iulie.
Trailerul trilogiei a fost lansat în cadrul Geeked Week (@NetflixGeeked), un eveniment virtual dedicat fanilor de platforma de streaming Netflix.
„În calitate de cineast implicat în producția ‘Fear Street’, dar și ca iubitor de filme, am fost atât de încântată să aduc un omagiu unor mari epoci ale filmelor de groază. Pentru ‘1994’, ‘Scream’ a stat mai presus de toate – este grozavul horror din anii ’90 și, cred, unul dintre cele mai strălucite filme realizate vreodată, punct. Apoi, pentru ‘1978’, a trebuit să mă uit la apogeul filmelor tip slasher – ‘Friday the 13th, Halloween’, ‘Nightmare on Elm Street’. Pentru ‘1666’, am găsit cea mai bună inspirație pentru mine în frumoasa lume putredă din ‘The New World’ a lui Terence Malick”, a spus Leigh Janiak, regizoare a trilogiei „Fear Street”.
„Fear Street partea 1: 1994” va avea premiera pe 2 iulie, a doua parte, „1978”, pe 9 iulie, iar a treia, „1966”, pe 16 iulie.
În 1994, un grup de adolescenți descoperă că ar putea exista o legătură între evenimentele terifiante care le-au bântuit orașul de-a lungul mai multor generații și că ei ar putea fi următoarele ținte. Seria urmărește coșmarul de-a lungul istoriei sinistre a orașului Shadyside, potrivit unui comunicat remis Apropo de Netflix.
„Lucrul care leagă ‘Fear Street’ de oamenii din întreaga lume este faptul că toți avem aceleași temeri. Nu contează în ce țară te afli, toată lumea se teme de întuneric sau se teme că cineva pândește în dulap sau se teme să se afle într-un loc nou ciudat în care nu a mai fost până atunci. Cu toții avem aceleași temeri”, spune R. L. Stine, autoarea seriei bestseller.
CITEȘTE ȘI: Netflix a cumpărat cel mai scump film din istoria târgului din cadrul Berlinalei
Cele mai bune seriale care revin pe Netflix în 2021
Gigantul Netflix investeşte cel mai mult la Hollywood în acest an
Foto: Netflix