Trica si Raducanu la un pas sa se incaiere
Atacantul i-a reprosat mijlocasului ca nu i-a pasat în minutul 32, cînd „decarul” Stelei a trimis pe lînga poarta din interiorul careului mic
Înca din primele secvente ale jocului de la Pitesti, marcat de nereusitele personale, Claudiu Raducanu a fost extrem de irascibil. În minutul 32, la capatul unei combinatii rapide între Lita, P. Stoica si Trica, ultimul a intrat în careul mic, dar a trimis balonul pe lînga poarta. Raducanu a avut o iesire nervoasa, reprosîndu-i colegului sau ca nu i-a pasat, dupa care l-a împins cu palma peste fata, iar Trica a ripostat la fel, provocînd rîsete în tribune.
„Îti arat eu tie, Claudiu!”, l-a avertizat antrenorul Stelei pe Raducanu, pe care, cîteva momente mai tîrziu, l-a chemat imperativ la marginea terenului. Acesta s-a conformat, însa Victor Piturca l-a mustruluit pe un ton ceva mai retinut, evitînd sa atraga alte comentarii acide din partea publicului. Interventia tehnicianului, dublata în pauza de amenintarea cu o cîte o amenda, a avut însa efect, comportamentul celor doi schimbîndu-se radical.
Primul pas l-a facut Raducanu, care l-a încurajat pe Trica, imediat dupa ce acesta, ratase o alta mare ocazie, iar cîteva minute mai tîrziu, a fost rîndul mijlocasului sa sara în ajutorul lui Raducanu într-un conflict cu un aparator pitestean.
„Se mai întîmpla sa ne certam, în timpul meciului sîntem mai tensionati, dar ne trece imediat. Doar am fost colegi de mici, n-ar avea nici o noima sa fim suparati”, a spus dupa meci Trica, si el afectat de numeroasele ocazii irosite sîmbata. La rîndul sau, Cludiu Raducanu a recunoscut ca n-a fost decît „o ciondaneala de moment, eu cu Trica sîntem prieteni de prea mult timp”.
Desi nu a vrut sa confirme daca îi va amenda pe cei doi, stiut fiind ca nu accepta asemenea gesturi de indisciplina, antrenorul Victor Piturca nu va lasa incidentul nepedepsit, urmînd ca ambii jucatori sa cotizeze cu cîte 200 de dolari din primele de joc din retur.
Moldovan încîntat de Vintila si Tanasa
Ion Moldovan, antrenorul selectionatei de tineret a României, a fost prezent sîmbata în tribunele stadionului din Trivale pentru a urmari jucatorii susceptibili de a fi convocati la „amicalul” de luna viitoare cu Ucraina. „Din pacate, nu l-am putut vedea pe Paraschiv, fiind accidentat. În schimb, mi-au placut mijlocasul stelist Vintila si atacantul pitestean Tanasa”, a declarat Moldovan.
Tenev a ajuns la Dinamo
Desi portarul macedonean Boby Tenev, venit în probe la Steaua, a aratat ca are calitati destul de bune, transferul sau la gruparea ros-albastra nu s-a realizat din cauza pretului cerut de Pobeda Prilep, 150.000 de dolari, campionii fiind dispusi sa achite doar jumatate din aceasta suma. Cînd se pregatea sa se întoarca acasa, goal-keeperul a fost contactat, prin impresarul sau, de catre Giovanni Becali, care i-a propus sa fie testat si de Dinamo, asa ca Tenev se va pregati de azi în Stefan cel Mare. Ceilalti doi „stranieri” care ar fi trebuit sa sustina probe în Ghencea, croatul Tardelo si bulgarul Timev, nu vor mai veni în România, Victor Piturca solicitînd sa-i vada întîi pe casete video.
Cristescu a facut contractura
Folosit mijlocas dreapta în partida de la Pitesti, Silvian Cristescu, pîna acum singurul jucator achizitionat de Steaua în aceasta pauza competitionala, a fost schimbat în minutul 35 cu Marius Vintila. Cristescu a parasit stadionul schiopatînd, el suferind o contractura la muschii gemeni ai piciorului drept, urmînd sa lipseasca de la antrenamente doua-trei zile.
Examen medical pentru Danciulescu
Dupa ce Steaua a refuzat categoric propunerea celor de la Samsung Blue Wings, ca Danciulescu sa sustina probe de joc timp de o saptamîna la Suwon, coreenii au schimbat strategia. Ei vor trimite astazi un fax în Ghencea, în care sa precizeze ca atacantul trebuie doar sa treaca un examen medical si, în cazul în care se va dovedi ca nu are nici o problema de ordin fizic, sa se transfere la Samsung, la schimb cu Ionut Lutu, varianta agreata de conducerea ros-albastrilor.
Sursa: www.prosport.ro