Tribunalul Arges permite Arpechim sa functioneze
Tribunalul Arges a admis, luni, cererea Petrom de suspendare a deciziei de suspendare a autorizatiei de mediu a rafinariei Arpechim, astfel ca unitatea va functiona pâna la pronuntarea instantei de fond.
Decizia poate fi contestat cu recurs în termen de cinci zile de la pronuntare.
Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Pitesti a decis, la sfârsitul lunii mai, sa suspende autorizatia de mediu a rafinariei Arpechim Pitesti, motivând ca Petrom nu s-a conformat unor cerinte precizate în documentul în baza caruia functioneaza combinatul. Agentia de Mediu a justificat decizia prin nerealizarea a doua masuri din Planul de Actiune al Autorizatiei Integrate de Mediu, emisa pentru activitatea desfasurata de Arpechim Pitesti, respectiv modernizarea rezervoarelor cu capac fix si flotant pentru benzine si închiderea haldei de deseuri de acrilonitril si a haldei noi de namol biologic.