Trei etape fara spectatori
Comisia de Apel a FRF a decis, in sedinta de joi, ca gruparile Steaua si Dinamo sa evolueze cate trei etape fara spectatori, ca urmare a incidentelor din meciul direct, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, a declarat secretarul general Mircea Cezar Ionescu.
"Comisia de Apel a desfiintat hotararea Comisiei de Disciplina, pentru ca a aplicat gresit articolul 83. Comisia a decis ca cele doua cluburi si-au luat toate masurile, insa spectatorii au comis acele incidente. Cele doua cluburi au cerut la apel sa li se anuleze amenzile", a spus Ionescu.
Gruparile Dinamo si Steaua au fost amendate cu 80.000 de lei, respectiv 70.000 de lei de catre Comisia de Disciplina a FRF pentru incidentele de la meciul direct.
Astfel, Dinamo va juca fara spectatori partidele cu Ceahlaul, din etapa a XX-a, cu Farul, din etapa a XXII-a si cu Poli Iasi, din etapa a XXIV-a, toate fiind programate anul viitor. Steaua va disputa fara specatori meciul cu Farul, programat duminica, in etapa XIX, cel cu CFR Cluj, din etapa a XXI-a, si cel cu Unirea Urziceni, din etapa a XXIII-a, ultimele doua urmand a se desfasura anul viitor.
Dupa meciul Steaua – Dinamo, scor 1-0, un numar de 434 de persoane au fost retinute de jandarmi pentru identificare, fotografiere si amprentare, pentru 12 au fost intocmite dosare penale pentru distrugere si violente, iar 70 au fost amendate dupa incidentele care au avut loc inaintea si in timpul partidei. Meciul a fost intrerupt de trei ori, in total aproximativ zece minute, din cauza incidentelor provocate de suporterii celor doua formatii, care au aruncat cu fumigene si torte in teren. De asemenea, un conflict violent a existat si in afara stadionului intre fanii stelisti si fortele de ordine.