Trei ani de chin
Pe 20 aprilie 1999, Marius Lacatus îi provoca lui Vasile Ardeleanu o dubla fractura la piciorul drept. Bacauanul a revenit în acest retur si traverseaza cea mai fasta perioada a carierei
„Goooool, Bacaaul! A marcat Ardeleanuuu!”. Crainicul stadionului striga din toate puterile la statia de amplificare numele celui care a înscris primul gol al echipei lui Poenaru în partida cu FC Brasov din etapa trecuta. A doua reusita din acest retur a fundasului moldovean a venit dupa o faza în care s-a înaltat pe 6 metri si a trimis puternic balonul, cu capul, în poarta lui Arcanu.
Eroul bacauanilor din aceste prime etape ale returului a fost la un pas sa renunte la fotbal. Accidentat grav pe 20 aprilie 1999, cînd stelistul Marius Lacatus i-a provocat o dubla fractura de tibie si peroneu, lui Ardeleanu i s-a aplicat o tija de 36 de centimetri si i s-a prezis ca peste 4-5 luni va reveni pe gazon.
Avea 63 de meciuri în prima divizie si marcase patru goluri pentru echipa sa. Perioada de refacere a fost însa mult mai lunga. Desi din punct de vedere fizic ar fi fost apt de joc, fotbalistul a resimtit din plin traumele psihice cauzate de acea accidentare.
S-a izolat de echipa
În vara anului 2000, înainte de plecarea moldovenilor în Italia, la un turneu de pregatire, un jucator din lotul bacauanilor nu s-a mai urcat în autocar. Echipa a facut deplasarea, însa fara Vasile Ardeleanu. Desi recuperat, fotbalistul a motivat ca nu are bagajul la el.
S-a trecut peste asta, însa Vasile s-a dat „lovit” din acel moment. N-a mai raspuns la telefon, nici acasa, iar echipa s-a debarasat de el. Fara masina, proprietar al unui apartament cu doua camere, fotbalistul a trait o perioada din banii primiti de la Lacatus, 120 de milioane de lei. Nu s-a mai pregatit aproape trei luni si s-a îngrasat cu 12 kilograme.
„Am fost dezamagit de atitudinea lui. Cît timp era accidentat, l-am tratat ca pe un titular, l-am trimis la tratament la Felix, la Mamaia, acolo unde a fost nevoie, iar el dorea sa renunte”, a spus presedintele Gheorghe Chivorchian. Jucatorul de 28 de ani spune însa ca „nu m-am ascuns, dar treceam printr-o perioada foarte grea. Ma durea groaznic glezna, fiindca mi-am scos ghipsul mai devreme decît trebuia”.
Refuzat de FC Onesti
Asta-iarna, divizionara B FC Onesti, unde evoluase în tur, a renuntat la serviciile lui, considerînd ca valoarea jucatorului nu se ridica la pretentiile echipei. Antrenorul lui FCM Bacau, Ghita Poenaru, a vorbit pe la Roman, pe la Moinesti, încercînd sa-i gaseasca un loc lui Ardeleanu. Nu a iesit mare lucru, asa ca timp de o luna fundasul a fost la „satelitul” FCM-ului, Letea Bacau.
Vestea ca Gireada are hepatita a lasat însa un gol mare în centrul defensivei divizionarei A. „Eram la o discutie cu antrenorul si Ghita mi-a zis: . Primarul Sechelariu era cu noi si a fost de acord sa-l rechemam. L-am sunat pe vicepresedintele Flaviu Pop, i-am zis sa-l caute si sa-l aduca. A doua zi a ajuns la pregatire”, îsi aminteste presedintele Gheorghe Chivorchian.
A semnat un nou contract, primind anual cîte 15.000 de dolari: „Am profitat de sansa care mi s-a dat si am tras tare sa recuperez. Ma antrenam suplimentar, pe stadion, fiindca trebuia sa slabesc si sa revin la o forma fizica buna. Trebuia sa le rasplatesc încrederea celor de la club, care s-au purtat bine cu mine în toata aceasta perioada”.
Maximum de puncte
Pîna la urma însa ghinionul lui Gireada a fost norocul lui Ardeleanu si poate chiar al echipei. Cu el pe teren, bacauanii au luat 9 puncte în trei etape. „Îl stiu de cînd era mic, de la juniori, pentru ca e de aici, din oras. Nea Mircea Nedelcu, Dumnezeu sa-l ierte, l-a promovat. Ma bucura nu atît ca a dat doua goluri, cît mai ales jocul sau. E un tip mai închis, însa e un copil foarte bun”, povesteste antrenorul Ghita Poenaru.
Ardeleanu vorbeste putin si cu modestie de perioada fasta pe care o traverseaza: „Am lasat în urma toate necazurile si acum au venit zile mai bune si pentru mine. E si meritul sotiei mele, Elena, care m-a sprijinit tot timpul. Nu mai speram la un moment dat ca voi reveni la acest nivel”.
Elena crede ca si-a facut doar datoria: „Cine sa-l sustina, daca nu nevasta si familia? E minunat ca eforturile noastre au dat rezultat, dar nu am dat discoteca fiindca a revenit în echipa. Vasile nu e zburdalnic, e mai retras. Acum, ca ne-am linistit, poate o sa avem si noi un copil”. Jucatorul nu-si face planuri de viitor: „Sa vedem ce va urma. Important e ca am trecut cu bine peste tot ce s-a întîmplat”.
Sursa: www.prosport.ro