…personalitați extrem de variate ca importanța, inteligența, infatuare etc., revin în forța, aproximativ deodata, cel puțin pe ecranele baștinașe. în ordine:
Eli Roth revine entuziast, dupa debutul de acum doi ani cu „Cabin Fever” – o satira coroziva deghizata în horror forestier și cu un final memorabil, aplaudata cu gura pâna la urechi de un Peter Jackson care și-a adus, probabil, aminte de propriul debut, recte Bad Taste. Noul film al junelui Roth a fost marketat în toata lumea drept o producție Quentin Tarantino – pe drept, daca ne gândim ca cei doi sunt prieteni (mai nou) la catarama, nițel exagerat, daca ne gândim ca „producator” înseamna nițel mai mult decât tovaraș într-ale dezmembrarilor regizate de la spectaculos în sus. „Hostel” („Caminul ororilor” la noi) e filmat în Slovacia (sa te ții proteste!) și n-are alt scop decât de a chinui aplicat niște tineri neliniștiți și cam prostanaci, spre deliciul pasionaților de carnagii. Takashi Miike are o apariție tranșanta – aviz amatorilor.
Sharon Stone revine sec și absolut inutil, dupa o pauza de divorț întrerupta de apariții fugitive în filme mai mult („Broken Flowers”) sau mai puțin („A Different Loyalty”) importante. Trist e ca nimeni, nici macar ea, nu avea nevoie de un sequel la Basic Instinct, film intrat în istorie mai degraba datorita scenelor hardcore decât datorita plotului policier, întrucâtva ingenios. Continuarea în discuție, numita o vreme Risk Addiction, a stat vreme îndelungata în fabrica – alde Cronenberg și John McTiernan au cochetat cu regia, Robert Downey Jr. și Benjamin Bratt (concediat de actrița pe motiv de non-talent) au cochetat cu rolul de mascul. Pâna la urma ne-am ales cu Michael Caton-Jones (care filmeaza falic, pardon, falnic) în fotoliul de regizor, și cu David Morrissey (asemanarea cu știm noi cine se oprește la nume) în patuc. Culmea e ca madam Stone reușește sa iasa cu fruntea sus (și buzunarul plin!) din maldarul de replici stufoase și situații caraghios/dezgustatoare. și n-arata o zi peste 48 de ani.
În fine, Pierce Brosnan revine și el, dar nu în chip de spion cu patalama ci de asasin cu simbrie, împiedicat și înlacrimat. Flamboaiant, auto-referențial și absolut delirant, irlandezul face, în Matadorul lui Richard Shepard, rolul carierei. Așa sa-i ramâna numele!
Andrei Cretulescu