Tratat ca un star

Fotbal intern: 900.000 biletul la negru

Fotbal extern: Noaptea generalilor

Alte sporturi: Calatorie in catuse

Virgil Stanescu (24 de ani, 2,09 metri) a descins din NCAA în Bundesliga, unde echipa sa, Opel Skyliners Frankfurt, ocupa primul loc al clasamentului

Pivotul român a jucat pîna acum cîteva luni la colegiul american South Alabama. La vestea ca el va evolua în sezonul 2001-2002 în Germania multi au considerat ca Stanescu merge înapoi, nefiind selectionat de nici un team din NBA. Virgil crede însa ca la Frankfurt, unde este titular si poarta pe tricou numarul 4, va avea o cariera mai mult decît multumitoare.

Cum te-ai adaptat, Virgil?
Îmi place foarte mult aici. Mi se pare ca am nimerit într-o echipa buna, cu un antrenor excelent. Formatia este relativ noua, pentru ca din acest an au schimbat foarte multi jucatori. Fac parte dintr-un colectiv international, pentru ca, pe lînga mine, mai sînt doi americani, un suedez si un ucrainean.

Te descurci în nemteste?
Nu stiu o boaba, dar cum antrenorul vine din Canada, comunicam în engleza. În rest, germanii se arata cam refractari, nu le place sa vorbeasca în alta limba. O batrînica mai avea putin si ma lua la bataie: „Voi, americanii, nu vreti sa învatati germana. Nu vorbiti decît în engleza”. Degeaba am încercat sa-i explic ca nu sînt american…

Exista diferente între baschetul de la noi si cel din Germania?
Ca de la cer la pamînt. În primul rînd, conditiile de antrenament si de joc sînt incomparabil mai bune aici. De asemenea, transportul si cazarea, cînd ne aflam în deplasare, difera de cele din tara. Desigur, si sumele de bani vehiculate pentru achizitionarea jucatorilor au aici mai multe zerouri. Noi evoluam si în Euroliga, unde ne confruntam cu formatii de top ale continentului, printre care Kinder Bologna, Ulker Istanbul si Jalghiris Kaunas. În prezent ocupam locul patru în grupa si asta înseamna mult pentru sponsori.

Cum te distrezi? Am avut noroc ca am ajuns sa locuiesc la Frankfurt, despre care se spune ca este cel mai american oras din Europa. În alte locuri e mai multa plictiseala si oamenii comunica mai greu, sînt mai retinuti, mai retrasi. Dar aici, unde traiesc o puzderie de straini, distractia e în floare. Împreuna cu prietena mea, Leslie, care a acceptat sa traiasca alaturi de mine, iesim prin cluburi, prin discoteci, mai ales dupa meciuri. Stiti ca sportivii sînt mai înclinati catre distractie!

Publicul are un respect deosebit pentru baschet?
Peste tot unde mergem oamenii ne trateaza ca pe niste VIP-uri. Opel Skyliners este singura echipa de baschet din Frankfurt si, totodata, lider în clasament. Nici pe aici acest sport nu este foarte popular, dar noi beneficiem de statutul de cap de lista, ducem steagul. Cel putin deocamdata…

Ce crezi despre grupa în care a cazut România în turneul semifinal de calificare la Campionatele Europene din 2003?
Cu Spania, Grecia, Israel, Danemarca si Belgia avem cea mai dificila serie. Ma bucur ca avem sansa de a întîlni niste echipe cu adevarat tari. Totusi avem sperante sa mergem mai departe, pentru ca eu unul nu am de gînd doar sa vizitez tarile respective.

Convocarea la lot este pentru 15 noiembrie. Mai vii în România?
Nu, deoarece am meci în campionat pe 18, cu trei zile înaintea primei partide, cea cu Spania, în deplasare. Voi veni direct acolo, pe 19 noiembrie. Am auzit ca meciurile de acasa le vom juca la Bucuresti, la sala Floreasca. Mi-as dori sa vina cît mai multi spectatori. Sursa:www.prosport.ro