Transplantul de cap uman este posibil!

Un prim transplant de cap ar putea fi realizat în următorii doi ani, susține un medic italian care a descris în detaliu cum va fi făcută intervenția, într-un studiu publicat recent în revista Surgical Neurology International.

Lăsând la o parte operele SF, precum romanul „Frankenstein” de Mary Shelley, ipoteza nu este nouă. Sergio Canavero s-a inspirat din lucrările chirurgului american Robert White care, în 1970, a reușit să transplanteze capul unei maimuțe pe trupul decapitat al altei maimuțe. Robert White a prezis că în secolul al XXI-lea medicii vor putea să realizeze această operație și pe oameni, după ce vor inventa o metodă pentru a reconecta măduva spinării (maimuța din experimentul din anii 1970 era conștientă, dar tetraplegică).

În studiul său, Sergio Canavero susține că această epocă a venit deja, explicând că măduva spinării secționată chirurgical poate să se repare destul de ușor, dacă medicii plasează cele două secțiuni în contact, într-un amestec de polimeri – polietilen glicol (PEG) și chitosan. Aceste produse sunt într-adevăr capabile să activeze un proces de reparație-fuziune a celulelor nervoase vătămate, așa cum au arătat experimentele realizate pe câini și cobai.

Transplant de cap la maimuțe

Sergio Canavero a descris în detaliu procedura transplantului de cap uman. Este nevoie de un receptor, de exemplu un tetraplegic sau o persoană care suferă de cancer fără metastaze cerebrale, este nevoie de un donator, de aceeași corpolență și de același sex, în stare de moarte cerebrală. În partea inițială a operației, două echipe de medici lucrează în paralel. Prima echipă răcește profund creierul primitorului, proces care îi încetinește foarte mult metabolismul pentru a nu suferi leziuni în perioada în care nu va mai fi irigat. La nivelul gâtului, medicii desfac mușchii și vasele sangvine, traheea și esofagul. Se păstrează tiroida. A doua echipă pregătește gâtul donatorului, de cealaltă parte a inciziei. În final, cele două echipe de chirurgi secționează simultan măduva spinării pe trupurile celor doi pacienți. Apoi, totul trebuie executat foarte repede. Capul receptorului se află în „stare de moarte controlată” și este transferat pe corpul donatorului, iar medicii se ocupă imediat de reconectarea măduvei spinării grație unui amestec PEG-chitosan.

Apoi, se rebranșează toate celelalte elemente anatomice. Trebuie început tratamentul imunosupresor, pentru a evita respingerea grefei (chiar dacă nu se știe exact care parte a noului corp este desemnată de cuvântul „grefă”). După ce pacientul se trezește, el va avea nevoie de tratament psihologic, pentru a învăța să își controleze noul trup. Dacă receptorul era în trecut tetraplegic, acesta va trebui să se reobișnuiască cu mișcările corpului său.

Chirurgii trebuie mai întâi să se antreneze, realizând experimente pe primate sau chiar pe oameni aflați în moarte cerebrală. Dacă totul se va derula așa cum este prevăzut, prima grefă de cap uman ar putea fi realizată peste doi ani, afirmă Sergio Canavero, care mai spune ca o astfel de intervenție va costa până la 10 milioane de euro.

Articolul din Surgical Neurology International trece foarte repede peste problemele de ordin etic, dar semnalează o problemă importantă: în caz de succes al grefe, este foarte posibil ca persoana operată să poată să se reproducă. Or, celulele sexuale nu sunt fabricate în creier. Copiii persoanei operate ar fi deci, din punct de vedere genetic, urmașii donatorului mort. Întrucât nicio lege bioetică nu a prevăzut o astfel de grefă, Sergio Canavero îndeamnă societatea actuală să analizeze cu atenție acest subiect controversat, dat fiind că acest procedeu ar putea cădea în mâinile unor medici mai puțin scrupuloși.