Transformările le dau bătăi de cap! Andrei de la Alb Negru a răguşit, iar Kamara s-a epilat pe tot corpul

Apropo.ro / 11.03.2015, 12:10
Transformările le dau bătăi de cap! Andrei de la Alb Negru a răguşit, iar Kamara s-a epilat pe tot corpul
Andrei Ştefănescu şi Kamara, de la Alb Negru, vor fi sâmbătă, 14 martie, la “Te cunosc de undeva!”, 2 Unlimited după ce, săptămâna trecută, s-au transformat spectaculos în divele Jessie J şi Nicki Minaj, roluri care le-au dat ceva bătăi de cap.
Ca să fie Nicki Minaj, Kamara s-a epilat pentru prima dată pe tot corpul: “A fost destul de straniu, pentru că nu am mai făcut asta niciodată. Mi-am descoperit pielea fină… Chiar m-am surprins mângâindu-mă pe picioare”, povesteşte amuzat, Kamara. Şi tot pentru prima oară, el a încălţat pantofii cu toc. “Eu am piciorul lat şi mi-a fost greu să-mi menţin echilibrul pe tocuri, chiar dacă nu erau foarte înalte, doar de 7 cm. A fost haios…”, mai spune el.
 
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
 
La rândul său, Andrei a răguşit din cauza forţării vocii, în încercarea de a semăna cât mai mult, vocal, cu Jessie J. “Tonalitatea piesei era foarte sus. De altfel, piesa este foarte dificil de interpretat chiar şi pentru o fată. Ozana Barabancea m-a ajutat mult, mi-a oferit nişte uleiuri naturale pe care le foloseşte şi ea. Cele câteva picături de ulei de oregano pe care le-am luat atunci mi-au fost de mare folos”, povesteşte Andrei.