Transferul lui Dica naste polemici
Presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala, a declarat, joi dimineata, la revenirea de la Londra, ca este o dovada de incompetenta profesionala ca o persoana sa vorbeasca despre transferul atacantului Nicolae Dica daca nu are contract cu acesta, facand aluzie la impresarul Dumitru Tudor.
"Mi se pare o dovada de incompetenta profesionala sa declari ca un jucator pe care nu-l ai sub contract se transfera. E totala incompetenta din partea unor oameni care isi permit sa vorbeasca desi nu au jucatorul sub contract", a spus Argaseala la sosirea echipei la Bucuresti. Stelistii au ajuns in tara cu aproape doua ore intarziere.
Impresarul Victor Becali a precizat ca persoanele care vorbesc de transferul lui Dica la Middlesbrough nu au calitatea sa o faca. "Ma intereseaza pe mine de Ana Maria Prodan cum va intereseaza pe dumneavoastra de un tsunami in Thailanda. Sustin ca il au pe jucator sub contract? Sa sustina! Sa-l transfere, de ce nu-l transfera? Sa aduca un oficial de la Middlesbrough! Poate au vorbit cu Jack de pe strada. De cand au ajuns ei sa hotarasca ce e mai bine pentru clubul Steaua? A vorbit Middlesbrough cu Steaua cumva? In mod normal si logic, cei care mediaza un transfer ii pun fata in fata pe cei de la Middlesbrough si Steaua, nu discut eu, ca impresar, ci cluburile, e problema lor de sume. Steaua n-a discutat cu nimeni de la Middlesbrough, nu a existat o intalnire oficiala, poate doar in mintea lor, in inventiile lor. Habar n-au pe ce lume traiesc, din astia care traiesc din zvonuri cunosc destui. Reprezentantul jucatorului nu poate lucra fara acordul clubului, nu poti discuta cu cineva fara o hartie oficiala de la club. Au ei asa ceva? Nu-i cunoaste nimeni pe acolo", a comentat varul patronului stelist Gigi Becali. El a adaugat ca sunt mai multe echipe interesate de Dica.
In replica, agentul FIFA Dumitru Tudor a declarat ca finantatorul stelist Gigi Becali i-a transmis cand a ajuns la Londra ca cei care se ocupa de transferul lui Dica sunt fratii Ioan si Victor Becali, nu el si colaboratorul sau din Anglia. Tudor s-a aratat deranjat de acest lucru si a spus ca nu este normal sa se intample asa ceva, din moment ce el este imputernicit sa se ocupe de transferul jucatorului de catre firma la care sunt asociati Ana Maria Prodan si Adrian Mutu, firma cu care Dica se afla sub contract. El a mai adaugat ca detine contractul lui Dica si ca, in cazul in care acesta prejudiciaza firma de impresariat cu care are contract, va trebui sa achite o despagubire de 500.000 de euro.
Impresarul Ana Maria Prodan a afirmat ca va actiona pe cale legala si va cere suspendarea jucatorului in cazul in care firma sa va fi data la o parte in cazul transferului lui Dica. "La FRF e inregistrat un singur contract, al nostru, cei de acolo spun clar: jucatorul e al nostru. Noi discutam de aproape o luna, dar cum a aparut numele echipei interesate de Dica, hop, firma fratilor Becali vrea sa se ocupe de transfer. Nu inteleg de ce se intampla asa ceva, e loc pentru toata lumea. E josnic ce se intampla, incredibil. Negocierile cu Middlesbrough noi le-am deschis, acum se uita la ce se intampla ca la circ si nu stiu daca gruparii Steaua ii convine sa fie implicata intr-un scandal. Domnul Argaseala stie foarte bine ca Dica este sub contract cu firma mea, iar domnul Tudor este imputernicitul nostru", a declarat Prodan.
Dumitru Tudor a anuntat, miercuri, ca Nicolae Dica este aproape de un transfer la Middlesbrough, grupare dispusa sa achite cinci milioane de euro, jucatorul urmand sa aiba un salariu intre 800.000 si un milion de euro in primul an.
Gigi Becali declara saptamanile trecute ca varul sau Ioan Becali se va ocupa de acum inainte de toate transferurile de la Steaua.
Finantatorul stelist a precizat dupa meciul cu Arsenal de miercuri ca nu are cunostinta de vreo oferta pentru Nicolae Dica.