Dianei Dumitrescu: “Cât de bine am intrat în rolul unei mame, las la aprecierea telespectatorilor”
Cum ţi s-a părut scenariul, la prima „citire”? Cum ai perceput-o pe Cristina, personajul tau din „Îngeri pierduţi”?
De la bun început am fost captivată de scenariu şi mi s-a părut un proiect extrem de interesant. A fost o adevărată provocare să o interpretez pe Cristina, iar acum pot spune că este unul dintre rolurile mele preferate. Nu a fost deloc uşor să joc rolul unei mame, având în vedere că în viaţa reală eu încă nu am copii, dar am încercat să mă apropii de Cristina şi să o înţeleg. Sper că telespectatorii să o îndrăgească şi să urmărească cu interes telenovela “Îngeri pierduţi”, la ACASĂ TV!
Cunoşti poveşti reale ca cele din „Îngeri pierduţi”?
Inevitabil auzi poveşti asemănătoare cu cele din telenovelă, poveşti ale unor copii care sunt departe de părinţi, întrucât aceştia au plecat să muncească în străinătate pentru a le oferi o viaţă mai bună.
Cât de bine te înţelegi tu cu mama ta?
Avem o relaţie foarte frumoasă, discutăm deschis despre orice şi vorbim ore în şir la telefon. Mama este prietena mea cea mai bună!
Nu eşti la prima colaborare cu Ioan Isaiu. În „Aniela” aţi fost tată şi fiică, acum sunteţi iubiţi! Cât de greu / uşor vă este în noua ipostază?
Cu Ioan Isaiu am lucrat şi la alte proiecte. Ne-am întâlnit pe platourile de filmare de la “Aniela”, “Iubire şi onoare” şi de fiecare dată am colaborat foarte bine. Pe platourile de filmare de la „Îngeri pierduţi” a fost o atmosferă destinsă şi am râs foarte mult.
Din tot ce experimentează Cristina, ce crezi că nu ai putea face niciodată?
E greu de spus… Viaţa o pune în faţa unor situaţii dificile, iar Cristina încearcă să supravieţuiasacă şi să ofere un viitor mai bun copilului ei.
Şi cât de bine te prinde postura de mămică?
Cât de bine am intrat în rolul unei mame, las la aprecierea telespectatorilor, pe care îi invit să urmarească “Îngeri pierduţi”, la Acasă Tv!
Cum arată viaţa ta dincolo de micul ecran? Ce faci într-o zi obişnuită, atunci când nu filmezi?
Am o viaţă că a oricărui om, fac lucruri obişnuite… Îmi place să îmi încep dimineaţă cu un mic dejun sănătos şi o cafea bună, îmi place să pictez, să mă plimb prin parc, să ies cu prietenii la film, să merg la teatru…
Ioan Isaiu: “Cred că o să am suficientă înţelepciune încât să devin prietenul copilului meu”
Ai lipsit ceva timp de pe micul ecran. Ce ai făcut în această perioadă?
Faptul că nu am mai apărut pe sticlă nu m-a împiedicat să fiu foarte activ. În perioada aceasta am jucat în 3 piese de teatru, am scris mult, un sitcom şi scenete de televiziune.
Ce te-a atras cel mai mult la noul proiect, „Îngeri pierduţi”?
Cel mai mult m-a atras ideea de bază a telenovelei, cea a copiilor abandonaţi şi a destinului lor chinuit, în lipsa părinţilor. Acest om pe care îl interpretez este un om chinuit de propria existenţă. Are şansa să reîntâlnească iubirea, dar în acelaşi timp se simte dator să răsplătească ajutorul oferit de o altă femeie, într-un moment dificil al existenţei lui.
Subiectul telenovelei este inspirat din realitate. Personal, cunoşti cazuri similare?
E imposibil să nu cunoşti cazuri reale, la amploarea pe care a luat-o acest fenomen al abandonului parental.
Joci din nou alături de Diana Dumitrescu, de data aceasta îţi este iubită. Ce îţi place cel mai mult la partenera ta din telenovelă?
Jucăm din nou împreună şi rezonăm la fel că prima oară, când îmi era fiică în telenovela de epocă “Aniela“. Diana Dumitrescu este o actriţă care se ia în serios şi pune suflet în ceea ce face, aşa că lucrul împreună a decurs cum nu se poate mai bine.
Conform scenariului, o altă femeie râvneşte la inima personajului tău. De ce crezi că un bărbat simte nevoia de a se înconjura de mai multe femei?
Nu cred că un bărbat simte nevoia să fie înconjurat de mai multe femei. Pur şi simplu s-a întâmplat ca personajul să fie implicat într-o relaţie bazată pe recunoştiinţa, în momentul când în viaţa lui apare Cristina.
Crezi ca bărbaţii înşeală mai uşor?
Cred că oamenii apreciază mai puţin adevărata valoare a unei relaţii în prezent.
Care este cel mai mare defect al tău pe care soţia ta îl tolerează cu stoicism?
Faptul că sunt un tipicar.
Ştiu că-ţi doreşti să devii tătic. Ce fel de părinte crezi că vei fi: unul autoritar sau te vei transforma în cel mai bun prieten al copilului tău?
Cred că o să am suficientă înţelepciune încât să devin prietenul copilului meu.
Ce-ţi place să faci cel mai tare atunci când ai timp doar pentru tine?
Să citesc o carte bună în sezlong în curte, înconjurat de cei 4 câini ai mei.
Mădălina Anea. 2013 e anul ei!
Se pare că 2013 este anul tău! După lungmetrajul „Mamaia”, acum ai un rol în telenovela „Îngeri pierduţi”. Care ar fi secretul succesului tău?
Nu ştiu, îmi doresc mult să joc şi mă bucur că am luat aceste roluri. Nu am niciun secret, mă bucur când merg la probe şi încerc să intuiesc structura personajelor pe care le interpretez şi dacă mă potrivesc, merg mai departe.
Cât de incitant este rolul tău?
Extrem de interesant. Este un personaj complex, al cărui traseu a fost foarte greu să- l ţin pe o linie de plutire validă, întrucât l-am interpretat timp de multe luni şi i-am construit evoluţia pas cu pas, adaptându-mă mereu la scenariul care venea de pe o zi pe alta, cu noi întâmplări şi transformări.
Personajul tău are 19 ani, tu – 26. Cum erai tu la vârsta Anei?
Ne asemănăm în câteva privinţe. Şi eu am un frate şi o soră mai mici, aveam un gen de responsabilitate, fiind cea mai mare, apoi această sacrificare pentru ceilalţi din jur o înţeleg foarte bine, mereu am fost aşa. În schimb, eu am avut şi am o familie unită şi frumoasă, nu mi-a lipsit nimic datorită lor, am avut o adolescenţă liberă şi lipsită de griji, m-am putut bucura de anii de liceu şi m-am preocupat de visele mele. Ana nu prea are şansa aceasta. Visează, dar tot amână să-şi îndeplinească dorinţele, dând prioritate nevoilor vieţii.
Pe platourile de filmare te-ai îndragostit… chiar de partenerul tău. Când ţi-ai dat seama ce simţi pentru el?
Pe Paul îl cunoşteam de la filmările pentru “Mamaia”, unde am format tot un cuplu. Mi-a plăcut de el de atunci, dar m-am îndrăgostit cu adevărat pe platourile de filmare de la “Îngeri pierduţi”. M-a cucerit şi asa a început totul. Paul m-a cucerit sistematic, cu răbdare şi interes, cunoscându-l zilnic puţin câte puţin, am descoperit un om frumos şi m-am bucurat de o poveste de dragoste ca în filme. Şi încă mă bucur.
Cum reuşeşti să treci peste scenele de dragoste pe care Paul le are cu Adina Galupa, „rivala” din telenovelă?
Suntem actori amândoi şi ne facem meseria. Privesc totul dintr-un unghi profesionist, aşa că nu am probleme de genul acesta.
Ce obişnuiţi să faceţi când nu aveţi filmări? Cum vă distraţi?
Ne place amândurora să ne plimbăm cu maşina şi să facem poze, să ne uităm la oameni, să vedem locuri frumoase. De asemenea, ne place să dansăm şi ne distrăm bine împreuna. Ne uităm la filme, citim, facem sport şi ne descoperim unul pe celălalt.
V-aţi mutat împreună?
Oarecum. Vara aceasta am stat la Paul acasă, la Brăneşti, foarte aproape de munte. Ne-am plimbat şi mi-a arătat locurile pe unde a copilărit, iar în Bucureşti, stăm la mine.
Paul Diaconescu, dragoste pe platourile de filmare
Pentru rolul din „Îngeri pierduţi” ai slăbit 11 kilograme. Ce dietă ai urmat?
Din momentul în care am intrat UNATC, viaţa mea s-a schimbat radical. În cea mai mare parte în bine, dar a existat şi o latură nu tot atât de pozitivă. Din cauza unui program de viaţă foarte agitat şi încărcat, alimentaţia mea a avut de suferit. Astfel ca, inevitabil, după un timp am început să mă îngraş.
Când am obţinut rolul lui Tudor am înţeles că este cazul să mă reapuc de sport. Cu un program bine stabilit şi cu mult efort am reuşit să slăbesc mai bine de 11 kg în doar 3 luni. N-am ţinut o dietă, am încercat doar să mănânc sănătos.
Ce te-a atras cel mai tare la rolul tău?
Faptul că este un rol ofertant şi foarte interesant, relaţiile cu celelalte personaje, îndeosebi cea cu tatăl său, Danezu (Zane Jarcu), dar şi relaţia cu vărul său, Robi (Augustin Viziru).
Şi cât de mult semeni cu Tudor? Cum arată viaţa ta la vârsta lui?
Interior ne asemănăm destul de mult. Amândoi suntem hotărâţi şi curajosi, gata să sacrificăm orice pentru fericirea celor din jur. La vârsta lui însă, planurile mele de viitor erau mai concrete şi mai bine conturate. Bănuiesc că asta se datoarează familiei în care am crescut şi de care Tudor, din păcate, n-a avut parte.
Declarai, la un moment dat, ca te-ai îndrăgostit de Mădălina, partenera ta din telenovelă, din primul moment în care ai văzut-o. La cât timp, te-ai decis să- i mărturiseşti sentimentele?
Cu prima ocazie. La filmările pentru ,,Mamaia”, la scena sărutului, deci după vreo două săptămâni de lucru.
Cine a făcut primul pas?
Eu am făcut primii 10 paşi, apoi am aşteptat o reacţie din partea ei, pentru a mă asigura că nu devin penibil. Asta pentru că la un moment dat părea ca încerc în van. De cum m-a încurajat să nu mă opresc, am prins aripi şi am perseverat.
Cum reusiţi să vă separaţi viaţa personală de ce se întâmplă pe platourile de filmare?
Asta te învaţă la şcoală, la UNATC. La filmările pentru “Îngeri pierduţi” am fost Tudor, iar în viaţa reală sunt Paul.
Până acum, care a fost cea mai dificilă scenă filmată?
În prima zi de filmare m-am rănit superficial, dar eram la un pas de o accidentare serioasă. E vorba de o scenă de încăierare cu Robi (Augustin Viziru).
Care ar fi cea mai mare provocare pentru tine, ca actor?
Sunt la început de drum, sunt plin de zel, dornic de noi provocări şi gata de a le întâmpina. Pot să spun că îmi doresc foarte mult să lucrez, să- mi fac meseria. Cu adevărat o provocare probabil că ar fi să joc un rol amplu într-o altă limbă.