Tora Vasilescu şi Carmen Ionescu – Cele mai bune prietene în State de România

Tora Vasilescu
30% din personalitate pentru personaj

Avocata Cella Serghi intervine în partajul dintre primarul Marcel Popeangă şi prietena ei veche, Paula Elena Teodorescu. Iar presiunea devine enormă.

– Cum e în rol de avocată?
Cred că e un rol interesant, dar mai multe voi descoperi pe măsură ce ac­ţiu­nea va lua amploare. Perso­na­jul meu rămîne acelaşi din “Regina”, aşa că voi merge pe aceeaşi idee. E o fe­me­ie sobră, inteligentă, îşi urmă­re­şte in­teresele. Beneficiile sînt cele care pri­­mează pentru ea. Faţă de Paula, pri­­etena ei cea mai bună, totul este în­să făcut cu politeţe. Am avut de-a fa­­ce cu atîtea doamne avocat încît nu o să fie deloc greu să interpretez acest personaj.

– Ce îi imprimaţi din perso­nali­tatea dvs.?
Cîteodată mă gîndesc că, indiferent ce am face, exprimăm cel puţin 30% din personalitatea noastră în orice rol. Prin personaje, scoatem multe um­bre ale caracterului nostru de care nu sîntem conştienţi.

– Care e conflictul dintre pri­marul Popeangă şi personajul dvs.?
Conflictul porneşte de la o casă moş­tenită de Pa­u­la Teodorescu, prietena ei. Este un con­flict actual, doar există atîtea pro­ce­se de revendicare de case. Pri­ma­rul, Marcel Popeangă, nu se ştie prin ce metode a reuşit să cumpere do­uă treimi din casa tatălui Paulei, ca­re a mu­rit.

– Acesta ar fi unul dintre cele mai dure personaje cărora le-aţi dat viaţă?
Nu cred că este un personaj dur. Poa­te avea duritatea caracteristică unui om care respectă legea. Ea răspunde însă cu politeţe conflictelor.

De la filmări la grădinărit

– Pînă la toamnă, unde vă pe­tre­ceţi timpul? De curînd, am început filmările pen­tru serialul de comedie “State de Ro­mânia”, aşa că nu mai poate fi vorba de vacanţă. Mi-ar plăcea însă ca la un moment dat să ajung în Oraşul inter­zis. Tocmai am văzut un reportaj şi mi s-a părut fas­cinant.

– Cînd aţi devenit expertă în gră­dinărit?
În momentul de faţă, sînt fascinată de sera pe care o am acasă şi de pro­duc­ţia de anul acesta. Am foarte multe ro­şii, vinetele parcă sînt pictate, ardeii la fel şi toate sînt 100% naturale. Aşa că acum învăţ un nou capitol. De gră­di­nărit m-am apucat prin ’92, cînd aveam o casă lîngă Grădina Zoologică.

– Cum arată curtea dvs.?
Anul trecut, curtea mea era plină de lemne, resturi de mobilă, arăta ab­so­lut îngrozitor. Acum, cînd mă văd în­con­jurată de atîtea flori, îmi zic: “Bra­vo, Tora!”- fără modestie, pentru că ştiu cîte sacrificii am făcut.

– Cîţi ani au trecut de la primul rol?
Foarte mulţi. Am început să fiu pe scenă de la grădiniţă. Depinde însă de­spre ce rol e vorba – în teatru sau film. De curînd, s-au împlinit 30 de ani de la primul meu rol într-un film, “Cursa”, în regia lui Mircea Daneliuc.

Carmen Ionescu
Al şaptelea rol în Buftea

Casa pentru care se bate în instanţă profesoara Paula Elena Teodorescu a fost a bunicilor ei, vechi boieri. Ea a sperat ca, după moartea tatălui ei, să se mute aici, dar din păcate acesta i-a vîndut o parte primarului Florentin Popeangă.

-Ce înseamnă pentru dvs. se­rialul “State de România”?
Este al şaptelea proiect al meu în stu­diourile de la Buftea şi revin cu o ma­re bucurie. “State de România” are o atmosferă nemaipomenită. Dis­tribuţia este extraordinară, ne ştim toţi de mult timp, aşa că lu­cru­ri­le decurg cît se poate de bine. În plus, am fost medic, casnică, ma­mă, ne­vastă de senator… dar e prima oa­ră cînd joc rolul de profesoară.

– Ce proiecte aţi mai avut în afară de televiziune?
Am fost ocupată cu teatrul. De cu­rînd, am avut o premieră, spec­ta­colul “Cu uşile închise”, după piesa lui Jean-Paul Sartre, în regia lui Mir­cea Anca. De asemenea, am jucat în “Don Quijote”, un spectacol de miş­ca­re, dans şi pantomimă, în regia lui Dan Puric, şi în “Ultima oră” de Mi­ha­il Sebastian, în regia Ancăi Ova­nez. Acum, pregătesc un proiect nou, “Tectonica sentimen­telor” de E­ric Emmanuel Schmitt, în regia lui Ni­colae Scarlat.

– Aţi avut timp de vacanţă?
De la teatru am luat concediu pe 5 iulie, iar pe 6 iulie am început să lu­crez pentru acest nou proiect, seria­lul de comedie “State de Româ­nia”. O să urmeze o săptă­mînă fără fil­mări în care am să fug la Bistriţa, la Co­libiţa, împreună cu nişte prieteni. Chiar dacă mie îmi place foarte mult marea, am înţeles că există un loc mi­nunat, o mică Elveţie, aşa că am să profit din plin, să mă odihnesc şi să re­vin cu forţe proaspete.