Topul companiilor de pensii dupa doua luni si jumatate

Apropo.ro / 04.12.2007, 11:05
Topul companiilor de pensii dupa doua luni si jumatate
Liderul fondurilor de pensii este ING, cu 33,4% din totalul celor 2,6 milioane de romani care au semnat un contract pentru pensie privata.

 Din totalul de 2,62 milioane de romani care si-au ales deja fondul de pensii, peste 426.000 au semnat numai in ultimele doua saptamani, datele fiind ieri raportate de catre cei 18 administratori la Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale de Stat (CNPAS). Raportarea bilunara de ieri a fost a cincea din seria de opt care se va incheia pe 25 ianuarie 2008. Vanzarile de pensii au incetinit semnificativ, numarul de contracte raportate in urma cu doua saptamani fiind de circa 477.000.

Dupa raportarea de ieri, lider a ramas ING, cu peste 878.000 de clienti (33,4% din totalul celor 2,6 milioane), urmat de Allianz-Tiriac (peste 670.000, adica 25,5%) si Generali (peste 246.000, adica 9,4%).

Aviva, Interamerican si AIG sunt celelalte trei fonduri care au reusit sa treaca de bariera de 100.000 de clienti in primele doua luni si jumatate.

Piata totala ce va fi atinsa la finele celor patru luni de vanzare este aproximata de companiile de administrare la 3,5 milioane de participanti. In aceste conditii, 75% din aceasta estimare a fost deja realizata dupa primele doua luni si jumatate de vanzari.

In top10 al companiilor de pensii a avut loc o singura schimbare fata de topul din urma cu doua saptamani: BCR a reusit sa depaseasca BRD si sa urce astfel un loc, de pe 9 pe 8. Ca urmare, BRD a alunecat de pe 8 pe 9. Cea mai bine clasata companie de pensii deschisa de o banca ramane BT Aegon (locul 7).

In cadrul top10, doar doua companii au reusit sa isi creasca vanzarile in ultimele doua saptamani fata de raportarea anterioara: Generali si BCR. In rest, toate companiile din top10 au incetinit ritmul in ultimele doua saptamani. Avantajul celor doua companii s-a vazut imediat fata de piata: Generali si-a consolidat locul al treilea in fata Aviva (diferenta fiind acum de 34.000 de clienti, fata de 4.000 la raportarea anterioara), iar BCR a castigat un loc in fata BRD.

Cealalta schimbare de ierarhie a avut loc in afara top10, dar tot intre banci: Bancpost a luat fata OTP si a urcat de pe 12 pe 11. Zepter, ultima clasata in top, a raportat ieri primele contracte semnate, fiind vorba de o raportare-test, dupa cum a fost numita de oficialii companiei.

Concentrarea pietei a scazut usor, dar s-a mentinut totusi la cote inalte: primele cinci fonduri aveau 82,7% din totalul clientilor de pe piata (fata de 83,6% in urma cu doua saptamani). De asemenea, primele 10 fonduri au acum 98,2% din numarul total de clienti, restul de 9 fonduri impartind 1,8% din piata.

Administratorii se confrunta acum cu o problema: clientii sunt tot mai greu de gasit, aceasta fiind de altfel si explicatia pentru incetinirea vanzarilor din ultima perioada. Mai mult, apropierea sarbatorilor de iarna inseamna ca vanzarile de pensii obligatorii vor incetini si mai mult. Ulterior, administratorii asteapta o revenire a acestora, la inceputul lunii ianuarie, adica pe ultima suta de metri a celor patru luni de aderare initiala.

Urmatoarea raportare bilunara a numarului de contracte la CNPAS va avea loc pe 17 decembrie, iar topul celor 18 administratori de pensii dupa trei luni de vanzare va fi disponibil in ZF a doua zi.