TOPUL celor mai scumpe orașe pentru expați. Ce loc ocupă Bucureștiul

17 06. 2015, 10:00

„Ca rezultat al slăbirii monedelor locale față de dolarul american, cele mai multe orașe din Europa de Est și Centrală au scăzut (…) în clasament. Praga (142), Budapesta (170) și Minsk (200) au scăzut cu 50, 35 și, respectiv, 9 locuri, cu toate că prețul chiriilor s-a menținut în aceste localități. Și Bucureștiul se află în această situație (…). Sofia și Belgradul urmează trendul și ajung pe poziția 187, respectiv, 196, rămânând în continuare mai ieftine decât Bucureștiul. Varșovia prezintă de asemenea o scădere a costurilor de întreținere și ajunge pe 175, de pe poziția 142 în 2014”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanță.

În 2013, Bucureștiul s-a aflat pe locul 169.

Potrivit studiului Cost of Living 2015 realizat de Mercer, orașele asiatice și europene, respectiv Hong Kong (2), Zurich (3), Singapore (4) și Geneva (5), domină topul celor mai scumpe orașe pentru expați. Pe primul loc se află însă, pentru al treilea an consecutiv, Luanda, capitala Angolei. Deși acest oraș nu este perceput ca un oraș scump, bunurile importate și condițiile de siguranță și confort pentru expați sunt disponibile la prețuri ridicate.

Alte orașe care apar în top 10 sunt Shanghai (6), Beijing (7) și Seul (8) din Asia, Berna (9) din Europa și N”Djamena (10) din Africa. Cele mai ieftine orașe pentru expați sunt Bișkek, capitala Kirghiztanului (207), Windhoek, capitala Namibiei (206) și Karachi, Pakistan (205).

Sursa MEDIAFAX