Topul celor mai iubite celebritati de la Hollywood
Actrita Reese Witherspoon, castigatoare a unui premiu Oscar, s-a situat pe primul loc intr-un top al celor mai iubite staruri hollywoodiene, in timp ce Paris Hilton a fost desemnata cea mai putin placuta vedeta, potrivit rezultatelor unui sondaj online.
Reese Witherspoon, recompensata cu un premiu Oscar pentru rolul din "Walk the Line: Povestea lui Johnny Cash", este, in ciuda esecului de box office al celui mai recent film al sau, "Transfer de captivi", foarte iubita de cinefili.
Actrita s-a dovedit a fi cea mai placuta celebritate dintre vedetele care au aparut regulat in revistele de cinema si mondene in 2007, potrivit sondajului E-Score Celebrity, realizat de E-Poll Market Research.
La sondaj au participat 1.100 de persoane, cu varsta de peste 13 ani. Vedetele au fost evaluate in functie de mai multe criterii, printre care se numara atractivitatea, increderea, stralucirea, interesul starnit si aparitiile publice si in media.
Witherspoon, in varsta de 30 de ani, a obtinut 74% dintre voturile participantilor la sondaj, fiind urmata in top de Jennifer Aniston, starul serialului de televiziune de succes "Prietenii tai", cu 70% din voturi.
Pe pozitia a treia, cu 53% din voturi, s-a situat Angelina Jolie, castigatoare a unui premiu Oscar pentru rolul din "Tinerete furata" si actuala iubita a fostului sot al lui Aniston, Brad Pitt.
Actrita/ cantareata si viitoarea mama Jennifer Lopez s-a situat pe pozitia a patra, cu 52% din voturi, aceasta fiind urmata de actrita Katie Holmes, sotia actorului Tom Cruise (32%) si de Posh Beckham, membra a trupei reunite Spice Girls (28%).
Turbulentele vedete Nicole Richie, Lindsay Lohan, Britney Spears si Paris Hilton, care s-au remarcat in 2007 mai ales prin consumul de droguri si alcool si problemele cu legea, au completat topul. Hilton, mostenitoarea celebrului lant hotelier, a fost considerata cea mai putin placuta vedeta, din cauza expunerii media excesive.