Top actori considerați urâți, dar sexy
Există actori a căror frumusețe face obiectul dezbaterii, părerile fiind împărțite. În mod obiectiv, din punct de vedere al standardelor de frumusețe clasică, sunt departe de a fi modele. Totuși, pe marile ecrane, aceste staruri masculine reușesc să stârnească pasiuni, să fie sexy și charismatici. Poate au avut norocul să interpreteze un personaj atrăgător sau au fermecat audiența cu un accent fermecător. Nu există nimic mai subiectiv decât judecarea frumuseții unei persoane. Și nu degeaba există vorba „frumusețea este în ochii privitorului”.
Iată mai jos un subiectiv Top 7 actori considerați urâți, dar sexy:
Javier Bardem
Partenerul de viață al actriței Penelope Cruz, Javier Bardem este un bărbat care poate fi descris oricum, dar nu chipeș. Provenind dintr-o familie de actori care au jucat în filme încă de la începuturile cinema-ului spaniol, Bardem este un artist extrem de talentat, care poate demonstra că frumusețea poate fi altfel. De alfel, actorul premiat cu Oscar pentru rolul din „No Country for Old Men”, a și declarat într-un interviu: „Când îmi văd chipul pe coperta unei reviste, îmi dau seama că lumea a luat-o razna”.
Adrien Brody
Extrem de slab și cu un nas acvilin, Adrien Brody, premiat cu Oscar pentru rolul din „The Pianist”, este un actor care, deși este neatractiv, potrivit canoanelor, este foarte sexy. În plus, deși nu aparține genului musculos, a putut fi văzut în producții de acțiune în roluri care i s-au potrivit foarte bine, precum în serialul „Peaky Blinders” și filmul „Predators”.
Vincent Cassel
Există o scenă în filmul „Black Swan” în care Natalie Portman, o balerină perfectă, este sedusă de coregraful ei, interpretat de actorul francez Vincent Cassel. În scena respectivă, Cassel, un bărbat slab, cu un chip osos și ascuțit, emană magnetism. Cassel nu este genul de star hollywoodian, dimpotrivă, iar imaginea de băiat rău i-a fost utilă pentru numeroasele filme de acțiune în care a jucat, precum „Ocean’s Twelve” și „Ocean’s Thirteen” și „Jason Bourne”.
Benicio del Toro
Când un actor este atrăgător într-un mod care nu este clasic sau are un chip brăzdat de riduri, el este adesea descris ca fiind de o „frumusețe dură”. Descrierea i se aplică cu siguranță lui Benicio Del Toro, care, încă de la debutul său, stârnește dezbateri privind frumusețea sau urâțenia sa. Actorul premiat cu Globul de Aur a încântat fanii și criticii cu roluri precum cel din „Traffic” și „21 Grams”, care i-a adus o nominalizare la Oscar.
Benedict Cumberbatch
Starul britanic, cunoscut din serialul „Sherlock” și filmul „The Imitation Game”, pentru care a fost nominalizat la Oscar – are chiar o legiune de fani devotați care se numesc „Cumberb! Tches”, spre disperarea sa, ceea ce demonstrează că mulți îl consideră incontestabil sexy. Are un chip ciudat, îngust, cu ochi albaștri spălăciți și pomeți proeminenți, Însă aduce intensitate rolurilor sale, iar atractivitatea îi este completată de fermecătorul accent britanic.
Norman Reedus
Norman Reedus a devenit cunoscut la nivel mondial cu roluri precum Darryl din serialul horror „The Walking Dead” și Murphy MacManus din thrillerul „Boondock Saints” și este partenerul de viață al actriței Diane Kruger. În mod obiectiv, Reedus este un bărbat urât, dar fascinant. Și, în mod paradoxal, și-a început cariera ca model, într-o industrie bazată pe frumuzețe.
Edward Norton
Cu un aspect atipic pentru un star hollywoodian, Edward Norton este genul de actor care joacă genial atât în comedii, cât și în drame. A avut cu siguranță momentele sale sexy, cu rolul unui adept al teoriei supremației albe în „American History X”, dar și al unui tip cu probleme de personalitate în „Fight Club”. Însă tinde să accepte mai degrabă roluri în filme indie, motiv pentru care nu se află chiar în inima Hollywood-ului. Totuși, își găsește un loc de cinste în acest top.
Vezi galeria foto!
CITEȘTE ȘI: Spotify: Olivia Rodrigo, lider în topul celor mai ascultate piese ale verii
Cine conduce topul vedetelor de pe micul ecran cel mai bine plătite
Top 10 coloane sonore din filmele Bond (Video)
Foto: Profimedia Images