Deși cineva are șanse minime să ajungă președintele unui stat dacă are sub 50 de ani, tendința mondială este de susținere a politicienilor care pot aduce ceva nou, un aer proaspăt, indiferent de numele țării sale.
8. Kaniela Ing, SUA, 25 de ani
Kaniela este senator american din partea statului Hawaii. A fost ales în 2012 și și-a preluat postul anul trecut. Și-a îndreptat atenția spre politicile de susținere a agriculturii și de conservare a mediului înconjurător. Este în favoarea căsniciilor între persoane de același sex și pune mare accent pe educație și dezvoltarea economiei. A absolvit Universitatea din Hawaii și a făcut cursuri de perfecționare în Washington.
7. Jacinda Ardern, Noua Zeelandă, 33 de ani
Este membru al parlamentului din Noua Zeelandă încă din 2008, respectiv de când abia împlinise 28 de ani. A fost numită purtător de cuvânt al aripei tinere a Partidului Muncitoresc. A absolvit Universitatea Waikato, din Hamilton, și a muncit în Marea Britanie în funcția de consilier politic. Este în favoarea căsniciilor între persoane de același sex și vrea să eradicheze șomajul.
6. Marietje Schaake, Olanda, 35 de ani
A fost aleasă membră a Parlamentului European încă de la vârsta de 30 de ani, ca reprezentantă a Partidului Democrat. Se implică în cultură, media, educație. A absolvit două universități: Wittenburg (SUA) și Universitatea din Amsterdam. S-a specializat în Drepturile Omului și Relații Internaționale. Încă din 2007 a fost premiată la nivel internațional pentru munca depusă în protejarea drepturilor omului.
5. Pierre-Luc Dusseault, Canada, 23 de ani
Acest copil minune al politicii a devenit parlamentar canadian, ca reprezentant al orașului Sherbrooke, Quebec, încă de la vârsta de 19 ani. Deși abia a împlinit 23 de ani, Pierre a fost numit, deja, șef al Comisiei de Etică și lider al mai multor comisii. Încă este student în Științe Politice la Universitatea Sherbrooke. Este cel mai tânăr parlamentar din istoria Canadei, implicându-se în politică, după ce a înfiiințat Grupul Studenților reprezentanți ai Partidului Nou Democrat.
4. Wyatt Roy, Australia, 24 de ani
A devenit cel mai tânăr parlamentar australian, fiind ales la 20 de ani ca reprezentant al districtului Longman. Și-a petrecut copilăria muncind la ferma părinților și studiind afacerile. A studiat politica la universitate și, dezamăgit de numărul mare de oameni care se plângă de acțiunile Guvernului, a decis să se implice în politică pentru a schimba lucrurile. A trecut peste criticile legate de vârsta sa și a ajuns să lucreze cu lideri importanți pentru a-și atinge scopurile.
3. Alex B. Morse, SUA, 25 de ani
Democratul Alex B. Morse este unul dintre cei mai tineri primari din istorie. A fost ales primar al orașului Holyoke, Massachusetts, în 2011, când avea numai 22 de ani, și a fost reales anul trecut, pentru un nou mandat. Este homosexual și susține drepturile comunității LGBT încă de când era elev de liceu. Este interesat mai ales de dezvoltarea economiei, reușind încă din primul an ca primar să implementeze un program grație căruia micile afaceri au fost salvate de la falimente și alți investitori au fost atrași să-și bage bani în micuțul orășel.
2. Anton Amade Abele, Suedia, 22 de ani
Anton a devenit o vedetă internațională încă din 2007, când avea numai 15 ani. Riccardo Campogiani, bunul său prieten, a fost ucis în bătaie pe străzile din Stockholm, moment în care Anton a format un grup intitulat „Salvați-ne de violența stradală”. O lună mai târziu deja organiza o acțiune de protest împotriva violenței și devenea liderul unei Organizații Non-Guvernamentale. A devenit membru al Partidului Moderat și a fost premiat la MTV Movie Awards pentru acțiunile sale de protejare a drepturilor omului. În 2010, la nici 18 ani, a devenit membru al Parlamentului suedez. Totuși, dezamăgit de acțiunile întreprinse de Guvernul suedez, a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat anul acesta.
1. Proscovia Alengot Oromait, Uganda, 21 de ani
Proscovia a devenit cel mai tânăr parlamentar de pe întreg continentul african în 2012 când, la 19 ani, a devenit membru al Parlamentului ugandez. A preluat abilitățile de politician de la tatăl său, fost membru al Parlamentului. S-a implicat în problemele legate de mediul înconjurător, sănătate, educație și egalitate între sexe. A devenit parlamentar imediat după ce a absolvit liceul și a precizat că vrea să continue politicile duse de tatăl ei. A fost criticată pentru vârsta fragedă și lipsa de experiență și chiar agresată sexual de unul dintre colegi. Dar Proscovia nu se dă bătută și susține că vrea să fie un exemplu pentru urmași, mai ales în condițiile în care specialiștii se așteaptă ca tot mai mulți tineri să devină parlamentari ugandezi în condițiile în care media de vârstă a țării este una foarte scăzută. 50% dintre locuitorii Ugandei au sub 15 ani, iar 78% dintre locuitorii Ugandei au sub 30 de ani.