Top 6 cele mai frumoase pieţe de Crăciun din Europa
Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar marile oraşe ale Europei fac ultimele pregătiri pentru mult aşteptatele Târguri de Crăciun.
1. Koln, Germania
Koln are 7 pieţe de Crăciun răspândite în tot oraşul, pieţe care atrag în fiecare an aproape 2 milioane de turişti. Printre ele, patru sunt renumite: cea de la Catedrala din Koln, din Piata Veche (Alter Markt), din Centrul Nou (Neumarkt) si cea din Piata Rudolf (Rudolfplatz). Aceste pieţe sunt „invadate“ de căsuţe de lemn, din care se vând tot felul de bunătăţi pentru turiştii pofticioşi. Vinul fiert cu scorţişoară, wurştii proaspeţi, precum şi de turta dulce îşi aşteaptă cumpărătorii si in acest an.
2. Bolzano, Italia
Piaţa de Crăciun din Bolzano este considerată una dintre cele mai importante pieţe de Crăciun din Italia. În Piazza Walther, oamenii se strâng la un vin fiert, bunătăţi culinare de sezon şi concerte cu colinde.
3. Bruges, Belgia
Bruges parcă prinde viaţă în timpul sărbătorilor de iarnă. În centrul oraşului se organizează în fiecare an o piaţă impresionantă de Crăciun, un paradis al iubitorilor de ciocolată, care vin să se bucure mai ales în această perioadă a anului.
4. Colmar, Franţa
Cu arhitectura sa minunată, spectacolele de lumini şi evenimentele de sezon, Oraşul Vechi din Colmar prinde viaţă în cursul lunii decembrie, iar atmosfera este magică.
5. Praga, Republica Cehă
Pieţele de Crăciun din Praga sunt renumite pentru ornamente lor unice, feţe de masă şi delicatesele culinare. Şi Praga este un oraş minunat împreună, unde Crăciunul are parcă un aer special. Pieţele sunt deschise din 26 noiembrie până în 6 ianuarie.
6. Viena, Austria
Pieţele de Crăciun din Viena sunt de poveste. Aroma produselor de brutărie, a turtelor dulci şi a punsch-ului facilitează evadarea pentru câteva ore din forfota metropolei austriece. Mireasma fructelor confiate, a vatei pe băţ şi a altor delicatese, micile pavilioane cu decoraţii festive şi pomii cu podoabe colorate îi încântă pe vizitatorii veniţi din toate colţurile lumii.