Hannibal (AXN România)
Creatorii acestui generic au mizat pe elementul de soc: sângele, care e folosit pentru a reconstrui un corp uman. Având în vedere si personajul principal al serialului, implicit se aduce în discuţie si violenţa acestuia. De aceea, serialul nici nu e recomandat minorilor, si tocmai din această cauză, unul din episoade a avut interzis la difuzare pe teritoriul Statelor Unite.
Vikingii (History Channel România)
Serialul istoric Vikingii nu avea cum să folosească tonuri vesele sau deschise, si ca atare, tonalitatea clipului de introducere este una cenusie spre verde. Elementul predominant este marea, care devine o forţă devoratoare, un cimitir pentru locuri si oameni.
Sherlock (AXN România)
Cu o melodie ce aduce aminte de filme western din anii ’60, genericul serialului britanic pune pe primul loc laboratorul stiinţific în care eroul îsi desfasoară activitatea. Fără să abunde în efecte speciale, el transmite sentimentul unei lumi aflata în dezintegrare, o lume pe care Sherlock o studiază cu atenţie.
Lie to Me (Pro TV)
Conceptul acestui serial se învarte în jurul limbajului corpului care spune adevarul în locul tau. Totul devine o chestiune de a sti la ce să te uiţi.
True Blood
Recent incheiatul serial True Blood avea ca loc de desfăsurare, orasul ficţional BonTemps din sudul Statelor Unite. Clipul, genial de altfel, chiar daca mai greu de privit, este o sumarizare a elementelor care caracterizează acest teritoriu: religie, rasism, sex si intoleranţă.
Andreea Cătană