Amy Winehouse a murit acum fix 10 ani, pe 23 iulie 2011, dar a lăsat în urmă o bogată moștenire muzicală. A „ars‟ rapid și strălucitor și, din păcate, a avut șansa de a lansa doar două albume. Însă între cel din 2003, „Frank” și „Back To Black”, din 2006, a avut destule piese care i-au scos la iveală geniul.
Profităm de ocazie pentru a face un top cu cele mai bune piese ale unei voci care se naște o dată la o generație și care a plecat mult prea repede, la fel ca mulți alți artiști de geniu:
Amy Winehouse este cunoscută mai ales pentru că a cântat despre viața ei amoroasă tumultuoasă, dar această piesă este punctul culminant de pe albumul de debut „Frank‟ și îi arată și talentul pentru satira socială. În „Fuck Me Pumps” irnonizează soțiile fotbaliștilor aspiranți de la începutul anilor 2000. „Nu te supăra pe mine”, cântă ea, „Pentru că te apropii de 30 de ani… și vechile tale trucuri nu mai funcționează”.
Winehouse a cântat acest cover al lui Carole King pe coloana sonoră „Bridget Jones: The Edge Of Reason‟, din 2004, cu o interpretare vocală extrem de emoționantă.
Construită în jurul unui fragment din clasicul „Ain’t No Mountain High Enough”, această bijuterie mid-tempo de pe albumul „Back To Black” al lui Amy Winehouse este o melodie pop cu versuri pline de regrete romantice. „Voi fi în curând cealaltă femeie a bărbatului următor”, oftează Winehouse pe al doilea vers.
Această baladă de pe albumul „Frank” prezintă o latură diferită a lui Amy Winehouse – una care nu are deloc inima frântă. „Chipul tu îmi este familiar”, avertizează ea un fost iubit cu care urmează să intre iar într-o relație. „Dar asta nu-ți face locul sigur în patul meu.”
La fel ca atâtea piese de pe albumul „Back To Black”, acum este imposibil să asculți „You Know I’m No Good” fără a proiecta propria versiune a interpretării lui Amy Winehouse legată de problemele pe care le avea. Un cântec despre autodetestare, această piesă remarcabilă ascunde întunericul în exteriorul său strălucitor și sumbru, în același timp.
Sigur, este un cover, ba mai mult, un cover al lui Mark Ronson (din punct de vedere tehnic, Amy Winehouse este pur și simplu backig vocal). Dar este un exemplu strălucit al abilității lui Winehouse de a pătrunde în mod corespunzător în pielea unei melodii și de a oferi un hit pop momorabil.
Single-ul de debut al Winehouse, din octombrie 2003 rămâne și la 18 ani după un exemplu de prim rang al talentului ei senzațional de compozitoare.
Această sublimă baladă soul a fost ultimul single lansat de Amy Winehouse și, ulterior, i-a adus un al treilea premiu Ivor Novello. „Love Is A Losing Game” are un sunet atât de clasic, încât ar putea fi confundat cu un cover al unei melodii vechi din anii ’60, dacă versurile nu ar fi atât de chintesențial Amy Winehouse.
Când Winehouse a murit, Mark Ronson a descris-o drept „sufletul său pereche muzical”, iar o melodie precum ‘Back To Black’ nu face decât să confirme acest lucru. Când Ronson i-a cântat acordurile de pian de deschidere, se pare că a plecat și a scris această piesă într-o oră. Rezultatul este un cântec de despărțire cu adevărat distrugător, pe care Winehouse disecă o relație toxică cu onestitate brutală.
Versurile sale au devenit de o ironie cruntă atunci când Winehouse a fost forțată în cele din urmă să meargă la dezintoxicare, dar single-ul său din 2006 este unul genial, pentru că reușește cumva să pară total atemporal și complet modern.
Foto: Profimedia images
CITEȘTE ȘI: Detalii despre viața lui Amy Winehouse, în documentarul „Reclaiming Amy”, la 10 ani de la moartea artistei