Top 10: cele mai dure sporturi din lume
Au pornit de la modul în care sporturile respective afectează sistemul muscular, sistemul osos și aparatul cardiovascular, dar și consumul de energie sau viteza de care ai nevoie.
10. Natație – 20 de puncte
Înotul poate fi extrem de epuizant. În timpul unei curse nu ai timp să-ți tragi sufletul. Ești ținut constant în priză. Atât partea superioară a corpului, cât și partea inferioară sunt active. Trebuie asigurat constant transferul de forțe. Sistemul muscular și cel osos nu sunt, însă, expuse stresului de a intra în contact cu o suprafață dură.
Forță musculară/ putere: 3
Viteză/ rapiditate: 6
Anduranță cardiovasculară: 9
Rezistență: 2
9. Tenis – 21 de puncte
Presupune un consum enorm de energie, sprinturi, mișcări continue și lovirea balonului. Ai nevoie de soliditate, forță, rapiditate și un bun control. Jucătorii de tenis sunt puși constant sub tensiune și, să nu uităm, multe meciuri se joacă la temperaturi ridicate și în condiții sufocante.
Forță musculară/ putere: 3
Viteză/ rapiditate: 8
Anduranță cardiovasculară: 6
Rezistență: 4
8. Canotaj – 25 de puncte
E nevoie de o combinație de tehnică și putere. Pentru a maximiza puterea ai nevoie de suflu, forță și stabilitate. De asemenea, este necesar să stai foarte bine la capitolul anduranță pentru a menține un ritm constant și cât mai ridicat de-a lungul cursei. Când oboseala se instalează, canotorii pot avea probleme atât la nivel fizic, cât și mental.
Forță musculară/ putere: 8
Viteză/ rapiditate: 1
Anduranță cardiovasculară: 9
Rezistență: 7
7. Baschet – 25 de puncte
Se cer mișcări intense și rapide, viteză, agilitate și sărituri cât mai înalte. De asemenea, baschetbaliștii se consumă enorm, din punct de vedere fizic, în lupta pentru minge și pentru a câștiga teren. Iar modul în care jocul se mută de la un coș la celălalt te solicită din punct de vedere emoțional.
Forță musculară/ putere: 5
Viteză/ rapiditate: 8
Anduranță cardiovasculară: 7
Rezistență: 5
6. Fotbal – 26 de puncte
Fotbaliștii au nevoie de o viteză cât mai mare, dar și de abilitatea de a se opri brusc, de a schimba rapid direcția sau de a atinge cât mai rapid viteza maximă. Fotbalul este printre cele mai solicitante sporturi din lume, din punct de vedere fizic. Fotbaliștii se consumă enorm, fizic, din cauza sprinturilor repetate, a duelurilor cu adversarii pentru balon sau câștigarea de teren, dar și în încercarea de a urmări evoluția jocului pe o suprafață mare de teren. În plus, fotbaliștii trebuie să depună un efort considerabil, din punct de vedere emoțional, în meciurile jucate în fața a zeci de mii de spectatori.
Forță musculară/ putere: 5
Viteză/ rapiditate: 9
Anduranță cardiovasculară: 8
Rezistență: 4
5. Lacrosse – 29 de puncte
Este în mare măsură un sport asemănător fotbalului. Este unul dintre cele mai solicitante sporturi din punct de vedere fizic. Este nevoie de viteză, agilitate și coordonare. Jucătorii trebuie să fie atenți în permanență, să evite eventualele încercări ale adversarilor de a-i lovi și să se bată pentru baloanele pierdute.
Forță musculară/ putere: 7
Viteză/ rapiditate: 8
Anduranță cardiovasculară: 7
Rezistență: 7
4. Hochei pe gheață – 33 de puncte
Ai nevoie de rapiditate, coordonare, schimbări de direcție și efort intens. Să fi gata să încasezi lovituri dure și să te bați cu adversarul pentru fiecare puc pierdut. Spre finalul meciurilor, o dată cu instalarea oboselii, apar problemele musculare la nivelul picioarelor. Și să nu uităm că de-a lungul întregului meci trebuie să stai pe niște lame incomode, groase de numai câțiva milimetri.
Forță musculară/ putere: 8
Viteză/ rapiditate: 9
Anduranță cardiovasculară: 8
Rezistență: 8
3. Rugby – 33 de puncte
Rugbiul implică viteză, agilitate, putere și condiție fizică. Acest sport este unic din punctul de vedere al intensității fizice dezvoltate de-a lungul duelurilor individuale și în grup. Dimensiunile celor mai mulți dintre jucători fac ca acest sport să fie și mai solicitant fizic vorbind.
Forță musculară/ putere: 8
Viteză/ rapiditate: 8
Anduranță cardiovasculară: 8
Rezistență: 9
2. Fotbalul american – 35 de puncte
Se spune că sportivii care practică fotbalul american sunt cei mai rapizi, cei mai mari și cei mai puternici atleți din lume. Deși cele mai multe dintre acțiuni durează aproximativ patru secunde, aproape fiecare jucător de pe teren este implicat într-un duel extrem de intens. Acest sport este extrem de solicitant din punct de vedere fizic în condițiile în care îți trebuie cât mai multă forță și anduranță pentru a face față loviturilor încasate și regulilor dure ale jocului.
Forță musculară/ putere: 10
Viteză/ rapiditate: 9
Anduranță cardiovasculară: 6
Rezistență: 10
1. Artele marțiale mixte și luptele – 36 de puncte
MMA-ul (artele marțiale mixte) se bazează pe loviturile aplicate din picioare și lupta dusă la sol. Astfel că, de-a lungul reprizelor de cinci minute, luptătorii trebuie să fie extrem de atenți, fizic și mental, pentru a evita o lovitură care să-l facă knock-out. Se cer forță totală, viteză, rapiditate, condiție fizică și anduranță. Ca în MMA, și luptele sunt asemănătoare. Solicită aceleași calități și nu ai niciun moment de respiro în care să poți să-ți tragi sufletul. Este o bătălie constantă între doi adversari care caută să-și demonstreze superioritatea unul altuia.
Forță musculară/ putere: 8
Viteză/ rapiditate: 10
Anduranță cardiovasculară: 8
Rezistență: 10