TOP 10: Cei mai buni fotbaliști de la Campionatul Mondial
După disputarea primelor două etape din faza grupelor, respectiv după disputarea a 32 dintre cele 64 de meciuri programate, părerea unanimă este că jucătorii prezentați mai jos sunt cei mai buni 10 fotbaliști de la turneul final din Brazilia.
10. Andrea Pirlo
Fotbalistul italian continuă să demonstreze că este unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din lume. A fost în vârf de formă la Campionatul European din 2012 și, deși au trecut încă doi ani peste el, Andrea Pirlo își păstrează tehnica desăvârșită. A fost considerat cel mai bun jucător de pe teren în victoria obținută de Italia, 2-1 cu Anglia, iar la 35 de ani Pirlo arată că mai poate juca cel puțin încă 2-3 ani la un nivel foarte înalt.
9. Raheem Sterling
Deși naționala Angliei a dezamăgit și părăsește competiția pe ușa din spate, vedeta lui FC Liverpool a fost fotbalistul englez cu cel mai bun randament. La 19 ani, Sterling este unul dintre marile talente ale fotbalului mondial, iar calitățile sale îl pot transforma, pe viitor, în jucătorul care să readucă selecționata Albionului în prim plan. Nu în ultimul rând, Sterling are talentul necesar pentru a deveni unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Planetei.
8. Serge Aurier
Considerat deja unul dintre cei mai talentați fundași laterali din lume, Aurier (21 de ani) a făcut senzație în partida pe care Coasta de Fildeș a câștigat-o cu Japonia, scor 2-1. Fundașul ivorian a fost co-autor la golurile lui Bony și Gervinho, iar marile echipe ale lumii deja au sărit cu oferte pentru echipierul lui Toulouse.
7. Guillermo Ochoa
A fost în lotul Mexicului atât la Campionatul Mondial din 2006, cât și la turneul final din 2010, dar nu a prins nici măcar un minut la cele două competiții. Acum este prima opțiune pentru selecționerul Miguel Herrera, iar performanța sa din partida cu Brazilia, 0-0, a fost una remarcabilă. Liber de contract, după despărțirea de Ajaccio, Ochoa este unul dintre cei mai doriți goalkeeperi din lume, fiind foarte aproape de a semna cu FC Barcelona.
6. Neymar
În ciuda vârstei încă fragede, 22 de ani, Neymar poate fi omul decisiv pentru naționala Braziliei la acest turneu final. A făcut diferența în partida cu Croația, 3-1, și doar intervențiile fabuloase ale lui Ochoa l-au împiedicat să nu aducă victoria echipei sale și în confruntarea cu Mexic, 0-0. Starul Barcelonei îi calcă pe urme, ușor, ușor, celebrului Ronaldo, cel care, în 2002, a adus, practic de unul singur, titlul Braziliei.
5. Joel Campbell
Costa Rica este, de departe, marea surpriză a Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia. Trupa antrenată de Jorge Luis Pinto este lider autoritar într-o grupă cu trei foste campioane mondiale: Uruguay, Anglia și Italia. Evoluțiile remarcabile ale naționalei din Costa Rica sunt puse pe seama calităților senzaționale dezvoltate de Joel Campbell, unul dintre cei mai buni tineri fotbaliști din lume. A fost MVP-ul meciului cu Uruguay, 3-1, și a hărțuit timp de 74 de minute puternica apărare a Italiei, în partida câștigată cu 1-0 împotriva Squadrei Azzurra.
4. Robin van Persie
Naționala de fotbal a Olandei, vicecampioana mondială en-titre, speră să ajungă din nou în ultima fază a competiției, iar speranțele batavilor stau, în special, în atacantul Robin van Persie, vedeta lui Manchester United. Van Persie a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în partida cu Spania, scor 5-1, reușind o dublă de generic. Atacantul și-a demonstrat măsura talentului în minutul 44 al partidei respective, când a marcat un gol vital la 1-0 pentru adversari. Respectivul gol a ajuns să fie considerat unul dintre cele mai frumoase goluri marcate cu capul în istoria Campionatului Mondial. Van Persie a punctat și împotriva Australiei, iar fanii olandezi speră ca atacantul să-și păstreze o medie de cel puțin un gol marcat pe meci.
3. Karim Benzema
În absența lui Franck Ribery, Karim Benzema a preluat rolul de lider al naționalei Franței. Iar starul lui Real Madrid a demonstrat, deja, că este unul dintre cei mai buni atacanți din lume, doar deciziile ciudate ale oficialilor împiedicându-l să-și treacă în cont câte un hattrick în primele două meciuri. Benzema a marcat de câte două ori cu Honduras și Elveția. Al treilea său gol din meciul cu Honduras a fost considerat, în cele din urmă, un autogol, iar al treilea său gol din confruntarea cu Elveția nu a fost validat pentru că centralul a fluierat sfârșitul partidei înainte ca mingea să intre în poartă.
2. Arjen Robben
La 30 de ani, vedeta lui Bayern Munchen pare că și-a propus să facă turneul vieții, șarjele sale ofensive scoțând untul atât din fundașii spanioli, cât și din cei australieni. A marcat trei goluri în primele două meciuri și a dat peste nas celor care îl critică pentru egoismul său. La 30 de ani, Robben a demonstrat că ambiția de a alerga cât mai repede și de a-ți depăși adversarul în viteză nu ține cont de vârstă.
1. Thomas Muller
Deși împotriva Ghanei, 2-2, nu a mai reușit să înscrie, Thomas Muller rămâne MVP-ul primei jumătăți a Campionatului Mondial de fotbal. Hattrick-ul reușit împotriva Portugaliei îl transformă într-un favorit la câștigarea Ghetei de Aur, ceea ce ar însemna că ar fi a doua oară la rând când neamțul câștigă trofeul respectiv. Vedeta lui Bayern Munchen a demonstrat, în cele 175 de minute jucate până acum, că este un jucător complet, care depune un travaliu enorm, care se bate cu orice tip de adversar și care nu ezită să se sacrifice pentru binele echipei.