Toni Dohotariu – Investigaţii cu un strop de umor
Am început prin a lucra în presa scrisă, în ’93, la gazete – la
„Ora”, ” Dreptatea”, „Cotidianul” -, iar în toamna lui ’94 am
devenit reporter la Canal 31, postul care s-a dezvoltat şi a
devenit PRO TV. Practic, am crescut o dată
cu PRO TV-ul. Îmi voi aminti mereu de perioada de început cu mare
bucurie, eram tineri, ne descopeream talentul, calităţile şi
învăţam din mers cu ce se mănâncă televiziunea.
– Care a fost, până acum, cea mai mare provocare de la
„România, te iubesc!”?
Cea mai mare provocare a fost când am venit la „România, te
iubesc„, acum doi ani aproape. Eram editor general în cadrul
trustului, la postul Acasă, şi simţeam că dacă mai stau mult pe
scaun şi scriu, îmi stă norocul. Aşa că am schimbat macazul radical
şi m-am întors pe teren, acolo unde oamenii, personajele te lasă cu
gura căscată, te captivează.
– În viaţa reală, cum „bifezi” la starea civilă?
Bifez „necăsătorită”. Fie nu l-am căutat destul, fie nu m-a găsit,
fie nu mi-a bătut ceasul, fie nu i-a venit lui vremea.
– Cum reuşeşti să tragi oamenii de limbă?
Nu trag oamenii de limbă. Sunt doar atentă, îi ascult mult înainte
de a scoate de la ei esenţa. Am mare răbdare şi blândeţe, mă
apropii de ei şi astfel capătă încredere în mine şi mărturisesc
fapte şi trăiri veritabile, nu vorbe goale. Să înregistrezi un om
care chiar vorbeşte cu tine şi are ceva de spus, e o foarte mare
satisfacţie pentru mine.
– Reţeta investigaţiei, în cazul tău, contine şi mult umor.
În ce situaţii te-a „salvat” umorul?
Umorul mă salvează atunci când nu pot să fiu directă, e un amestec
de ironie şi luciditate. Cine poate să râdă stăpâneşte mai bine o
situaţie decât unul care ia lucrurile în serios. Fac şi eu ce
pot.
– Dacă n-ai fi lucrat în televiziune, ce meserie ai fi avut
acum?
Dacă nu aş lucra în televiziune aş fi putut să fiu vreo regizoare
de film puţin dusă cu capul, una mişto care ştie să spună o
poveste, povestea ei sau povestea voastră. Până la urmă, în meseria
asta, cel mai important este CUM povesteşti.