Tom Hanks va publica o colecţie de povestiri
Actorul american Tom Hanks va publica o carte de povestiri care va include şi fotografii, dar titlul volumului şi data lansării în librării nu sunt încă cunoscute, potrivit Mediafax.
„Colecţionez maşini de scris, pentru niciun motiv anume, încă din 1978, de la maşini de scris clasice la dispozitive portabile, datând din anii 1930 până în anii 1990. Poveştile nu sunt despre maşini, ci mai degrabă sunt texte care ar fi putut fi scrise cu una dintre aceste maşini”, a declarat Hanks, în vârstă de 58 de ani.
Foto: Hepta
Tom Hanks, care a publicat recent în revista The New Yorker primul său text de ficţiune, „Alan Bean Plus Four”, a câştigat două premii Oscar pentru cel mai bun actor, pentru rolurile din „Philadelphia”, din 1994, şi „Forest Gump”, din 1995.
Actorul a putut fi văzut în ultimii ani pe marile ecrane în „Codul lui Da Vinci” şi „Îngeri şi demoni” – ambele realizate pe baza romanelor omonime scrise de Dan Brown -, dar şi alături de Julia Roberts, în filmul „Larry Crowne”, pe care l-a regizat şi produs.
Cel mai recent proiect cinematografic al lui Hanks este filmul independent „A Hologram for the King”, inspirat din romanul omonim scris de Dave Eggers.