Tom Cruise și-a construit un studio de producție sigur împotriva COVID într-o fostă bază militară
Tom Cruise și-a construit un studio de producție sigur împotriva COVID într-o fostă bază militară secretă, pentru a finaliza filmările pentru “Mission: Impossible 7”.
Actorul și producătorul în vârstă de 58 de ani, despre care se speculează că ar avea o relație cu colega sa de platouri britanica Hayley Atwell, a cheltuit mai multe milioane de dolari pentru a amenaja o fostă bază de testare a Ministerului britanic al Apărării.
Surse din interior spun că starul american este hotărât să termine filmările în curând, fără alte întreruperi costisitoare provocate de pandemie.
Baza militară ar fi situată în regiunea Surrey, în același loc unde, la începutul acestei luni, Tom Cruise a fost înregistrat în timp ce țipa la membrii echipei sale de filmare care nu au respectat regulile distanțării sociale. Se pare că cinci angajați au fost concediați în urma acestui incident.
Tom Cruise a mai filmat pentru acest lungmetraj de spionaj în Italia, la Roma și Veneția, și în Norvegia. Filmările din Italia pentru cea de-a șaptea parte a francizei “Mission: Impossible” au suferit două întreruperi, o dată după ce o persoană de pe platouri a descoperit că este infectată cu SARS-CoV-2.
Cruise a primit permisiunea de a filma în Marea Britanie în iulie, după o pledoarie personală adresată ministrului Culturii, Oliver Dowden. Până în prezent, filmările din Marea Britanie s-au desfășurat la studioul Warner Bros. din Leavesden, Hertfordshire.
Lungmetrajul “Mission: Impossible 7”, regizat de Christopher McQuarrie, este programat pentru lansare pe 19 noiembrie 2021. Franciza a avut până în prezent încasări de peste 3,5 miliarde de dolari.
CITEȘTE ȘI: Cinema: pandemia și platformele de streaming au provocat industriei pierderi de zeci de miliarde de dolari
„Lord of the Rings”: S-au încheiat filmările la cel mai scump serial din istorie
John Malkovich și Jonathan Rhys Meyers se înfruntă într-un thriller despre pandemie
FOTO: Profimedia